Politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta atat anul viitor, dar si in 2013, tot pana in anul 2014 urmand sa fie extinsa si interdictia de achizitionare de autoturisme, mobilier si aparatura birotica pentru institutiile publice, informeaza Mediafax.

In acelasi timp, valoarea de referinta corespunzatoare coeficientului de ierarhizare 1,00 aferent grilei de salarii pentru sectorul bugetar va fi inghetat anul viitor la valoarea de 600 lei, releva Strategia fiscal-bugetara a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obtinuta de MEDIAFAX.

Prin blocarea ocuparii posturilor vacante in sistemul public, Guvernul estimeaza economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei in 2012 si 1,99 miliarde lei in 2013.

Economiile estimate din sistarea tichetelor de masa, cadou si de vacanta sunt de 9,1 miliarde lei in 2012 si 9,6 miliarde lei in 2013.