Boc a suferit deja semnificativ in sondajele de opinie, partidele coalitiei de guvernare adunand doar 25% din sustinerea publicului, fata de o cota confortabila de 60% pentru alianta partidelor de opozitie, condusa de social democrati, noteaza agentia de presa, citata de Mediafax.

Multi analisti politici considera insa ca legaturile stranse dintre Boc si presedintele Traian Basescu, o reforma solida si legaturile slabe dintre partidele de opozitie i-ar putea permite premierului sa pastreze puterea, chiar daca nu ar castiga direct alegerile generale de anul viitor, scrie Reuters.

Cresterea deficitului bugetar pana in iunie la 2,1% din PIB pune insa sub semnul intrebarii atingerea tintei pentru finalul anului, de 4,4% din PIB. Astfel, FMI ar putea insista pentru o noua runda de masuri de austeritate inainte de alegerile locale din vara anului viitor si de alegerile generale din noiembrie 2012.

"Daca economia globala se indreapta catre franare vor avea nevoie sa reduca din nou cheltuielile publice pentru a echilibra o potentiala scadere a veniturilor. Cred ca vor incerca sa atinga tinta de deficit, dar ar putea avea nevoie sa impuna noi masuri de reducere a costurilor, inclusiv concedieri, si sa insiste mai mult pe restructurarea companiilor de stat care fac pierderi", comenteaza analistul Credit Europe Bank Georgiana Constantinescu.

Cresterea din iunie a deficitului este ingrijoratoare in principal pentru ca indicatorul urca de regula mult mai rapid spre finalul anului, in cazul Romaniei.

Totodata, se profileaza obstacole tot mai dificile pe plan extern. Turbulentele de pe pietele financiare si franarea economiei zonei euro scad sansele ca estimarea guvernului privind cresterea economica de 1,5% sa fie atinsa in acest an, afectand veniturile statului.

Pe langa cresterea deficitului, expansiunea economiei a incetinit la 1,4% in trimestrul al doilea fata de aceeasi perioada a anului trecut, fata de 1,7% in primele trei luni.

Citeste si:

Planurile Guvernului de a atrage venituri suplimentare prin vanzarea actiunilor detinute de stat la diverse companii s-au lovit in iulie de esecul ofertei OMV Petrom, care viza transferul pe bursa a aproape 10% din companie, aminteste Reuters.

In plus, pietele financiare trec printr-o perioada de pesimism accentuat al investitorilor in intreaga lume.

Astfel, analistii considera ca este improbabil ca celelalte planuri ale guvernului pe partea de privatizari, care presupun atragerea unui miliard de dolari in acest an, sa fie duse la bun sfarsit, desi statul are tot mai multa nevoie de bani.

Analistul Daniel Hewitt de la Barclays Capital a afirmat ca vede riscuri fata de propria prognoza de crestere economica pentru Romania, de 1% in acest an, si estimeaza ca deficitul bugetar ar putea atinge 5% din PIB.

Pe deasupra, in timp ce FMI a lasat Bucurestiului in trecut "spatiu de manevra", creditorul de la Washington ar putea opta de aceasta data sa-i ceara lui Boc sa stranga cureaua anul viitor, pentru a nu risca cresterea puternica a cheltuielilor publice care s-a manifestat odata cu alegerile in multe tari din regiune, noteaza agentia.

"Se pare ca lucrurile merg rau in privinta cresterii. Cred ca FMI ar face o greseala uriasa daca ar lasa totul pe 2012", comenteaza Hewitt.