Consiliul Concurentei a transmis CE un document in care anunta ca ancheta initiata pe piata carburantilor este aproape finalizata si ca exista suspiciuni legate inclusiv de posibilitatea ca distribuitorii sa fi incheiat anumite intelegeri pentru stabilirea pretului de vanzare a benzinei fara plumb.
"Consiliul a transmis Comisiei Europene un document care releva ca exista suspiciuni legate de intelegeri pe piata de carburanti pentru stabilirea pretului de vanzare a benzinei fara plumb. Documentul prezinta primele concluzii ale investigatiei initiate de Consiliul Concurentei, in care problemele legate de stabilirea pretului reprezinta doar o componenta a verificarii", au declarat surse guvernamentale, citate de Mediafax.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a precizat doar ca documentul a fost inaintat Executivului de la Bruxelles in urma cu aproximativ doua saptamani si ca asteapta un punct de vedere din partea oficialilor europeni in cursul lunii octombrie.

Principalele companii care distribuie carburanti in Romania sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil si MOL.

Investigatia pe piata comercializarii carburantilor a inceput in 2005, dar a fost reluata in 2009, cand a fost schimbata echipa care lucra la acest caz.

In luna ianuarie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a intocmit un raport privind producatorii si distribuitorii de carburanti, in care se spune ca pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.

Premierul Emil Boc a declarat atunci ca majorarea pretului carburantilor nu poate fi justificata cu povara fiscala impusa de stat prin taxele percepute companiilor petroliere si a cerut ANAF sa initieze inspectia fiscala generala in cazul companiilor petroliere, precum si Consiliului Concurentei sa efectueze verificari suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol.

Pe de alta parte, premierul a solicitat Consiliului Concurentei sa analizeze, impreuna cu Departamentul pentru Afaceri Europene, daca preturile la carburanti pot fi inghetate in Romania in baza unei legi care prevede o astfel de masura in cazuri exceptionale, dar care este adoptata inaintea aderarii la UE.

Ulterior, directorul general executiv al OMV Petrom (SNP), Mariana Gheorghe, a declarat ca legislatia romaneasca permite inghetarea preturilor, desi nu exista niciun precedent de acest gen intr-o piata libera, iar o astfel de masura are caracter temporar si consecinte ulterioare.

La randul sau, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat ca inghetarea preturilor la carburanti nu este o masura benefica, intrucat dupa expirarea perioadei de restrictionare efectele sunt mult mai ample, ca o astfel de masura ar duce la cresterea traficului de frontiera.

Guvernatorul BNR afirma ca, daca va exista o decizie la nivelul Uniunii Europene, Romania o va adopta, "cu retinerile de rigoare".

Potrivit Institutului National de Statistica, combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, dupa ce in 2009 preturile au fost majorate cu 13%. De la inceputul acestui an companiile petroliere au scumpit carburantii de mai multe ori, unele sortimente depasind pragul de sase lei/litru.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri