Delegatia Comisiei Europene in Romania precizeaza ca aderarea la Uniunea Europeana nu comporta obligatia expresa de a tripla pretul gazelor naturale interne fata de nivelul lor actual, se arata intr-un comunicat al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.

Ca stat membru al UE, Romania va trebui sa respecte, dupa aderare, regulile comunitare de concurenta si sa posede caracteristicile unei economii de piata functionale. Aceasta presupune ca pretul gazului natural din productia interna sa fie stabilit la un nivel care permite recuperarea integrala a tuturor costurilor de productie si ca resursele rare sa fie alocate celor mai eficiente utilizari, potrivit semnalelor transmise de preturi care reflecta tendintele pietei mondiale, subliniaza DCE.

In consecinta, evolutia preturilor internationale ale combustibililor are o relevanta directa pentru nivelul de pret al gazului din productia interna, iar daca majorari importante vor continua sa se produca la nivel global, nu exista nici o modalitate de a izola complet piata romaneasca de consecintele lor. In contextul actual, caracterizat printr-o mare volatilitate a pretului combustibililor pe plan mondial, problema pretului energiei (si, in particular, a gazelor naturale) in Romania este deja suficient de dificil de inteles pentru a nu mai necesita complicarea sa suplimentara prin declaratii alarmiste, se arata in comunicatul DCE.

Distrigaz Nord sustine iminenta majorarii

Conducerea Distrigaz-Nord anunta saptamana trecuta ca pretul gazelor naturale s-ar putea tripla dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana,
Compania sustinea ca majorarea pretului ar fi impusa de angajamentele asumate de Romania fata de Uniunea Europeana. Astfel, Romania s-ar fi angajat sa majoreze pretul gazelor naturale din productia interna la 270 de dolari pe mia de metri cubi, fata de pretul actual de 115 dolari.

Pe de alta parte, Secretarul de stat in Ministerul Integrarii, fost negociator-sef cu Uniunea Europeana, Leonard Orban, afirma ca Romania nu a negociat cu Uniunea un anumit nivel al pretului gazelor. Ceea ce s-a convenit, spunea Leonard Orban, este aducerea pretului la gazul din productia interna, pe termen mediu, la un nivel comparabil cu cel din Uniunea Europeana. Fostul negociator sef a mai precizat ca in prezent chiar intre tarile membre ale Uniunii Europene exista diferente semnificative de pret la gaze.

Petrom vrea gaze la pretul pietei mondiale

Proprietarul principalului producator de gaze naturale, Petrom OMV, ar putea solicita trecerea directa la preturile mondiale pentru gazele naturale extrase, in asa fel incat pretul gazelor naturale extrase din intern sa nu ramana mult in urma in raport cu evolutia pretului pe piata mondiala. Este posibil sa se ajunga la situatia ca in 2007 sa se intample acest lucru, in cazul in care gazele naturale din Rusia vor mai inregistra cresteri de peste 10-15% in acest an.

O posibila majorare de pret s-ar putea produce si din cauza ca firmele romanesti de distributie care au fost privatizate nu pot importa direct si nu beneficiaza de reducerile de pret pe care cumparatorii lor, Ruhrgas sau Gaz de France, le au la gazele rusesti. In acest fel, o eventuala scumpire a gazului importat din Rusia va avea ca efect o majorare mai mare a pretului gazelor in Romania decat in Germania sau Franta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri