Constrans de problemele crizei economice, premierul, care s-a trezit la Guvern pe un scaun refuzat de altul si pentru care nu era pregatit, a inceput sa taie cheltuielile sectorului bugetar, o reforma necesara, dar de care toti politicienii s-au ferit cu gandul la viitoarele voturi. Ideea i-a fost insa suflata la ureche de economistii de la FMI, care i-au promis ca ii vor scoate tara la mal cu cel mai mare imprumut contractat vreodata de Romania in istoria relatiilor cu Fondul doar daca se apuca de taiat printre bugetari si pensionari.

I-ar fi fost mult mai usor daca ar fi putut taia salarii, pensii si organigrame fara explicatii in fata unui public care a perceput pentru prima data mai serios distanta dintre vorba de campanie electorala si realitatea din teren, diferenta remarcata si in alte perioade politice, dar nu atat de brutal, conform Mediafax.

Capabil sa prezinte ore in sir generalitati la foc automat, Boc a incercat sa convinga publicul bugetar ca este sanatos sa ramana fara loc de munca sau cu mai putini bani. Nu a avut succes, iar senzatia provinciala de ostilitate pe care a crezut ca o simte in Capitala inca de la prima ora a mandatului de premier i-a acutizat neincrederea fata de cei din jur, care l-ar fi putut initia in tainele comunicarii.

A promovat insa o reforma absolut necesara in sectorul bugetar prin decizii de neconceput pana atunci, precum taierea salariilor si recalcularea pensiilor, eliminarea sporurilor si primelor de vacanta, reducerea posturilor in agentii guvernamentale, revizuirea Codului Muncii, introducerea unei grile unitare de salarizare. A incercat chiar sa se ocupe mai serios de taierea pensiilor, uitand insa ca astfel ii loveste si pe cei care aveau ultimul cuvant - judecatorii Curtii Constitutionale. Rezultatul a fost unul previzibil-taierea pensiilor a devenit doar un deziderat, iar efectul a fost unul neinspirat si scuzat doar de timpul prea scurt de decizie impus de acelasi FMI- majorarea TVA.

Acelasi Fond care si-a asumat serios rolul guvernarii si l-a lasat pe Boc sa discute doar de complezenta cu oamenii de afaceri, pe marginea unor planuri de relansare economica ce nu puteau fi insa aplicate in afara limitelor impuse de institutia cu bani de la Washington.

Inconjurat de prea putini specialisti si omitand, uneori cu buna stiinta, texte constitutionale, Boc a gafat repetat, pornind de la angajamente de loialitate pe viata impuse functionarilor din subordine, la programe Prima Casa refacute disperat in asteptarea efectelor pozitive promise si la decizii de recalculare a pensiilor militare blocate in procese si restartate prin ordonante de urgenta cosmetizate.

Lipsa resurselor bugetare l-a impiedicat sa se remarce cu mai mult de cateva zeci de kilometri de autostrada construiti, remarcandu-se in schimb ca unul dintre cei mai prolifici taietori de panglica la centuri ocolitoare.

Nu a avut insa niciodata intentia de a opri afacerile dubioase despre care avea cunostinta ca iau amploare la etajele inferioare palierului de prim-ministru, asistand tacit la aparitia noilor baroni locali post-PSD. Un consimtamant tacit rezultat din dorinta de a nu fi privit urat in partid si de a nu avea suprize la votul unora dintre periodicele motiuni de cenzura cu care a fost oprit din treaba de opozitie, deloc doritoare sa isi asume guvernarea crizei.

Emil Boc lasa in urma cele mai importante reforme pentru elevi, patroni, angajati si pensionari, concentrate intr-un interval relativ scurt pentru importanta lor, dar si greseli de gandire, care indica lipsa de competente a unor ministri politici si vor genera in continuare conflicte si interpretari.

Prima lege promovata de Guvernul Boc in contextul crizei economice a reglementat pentru prima data sistemul salarial bugetar, o reforma absolut necesara in conditiile in care grila de salarizare era una clar dezechilibrata si impanata cu o multitudine de sporuri pentru riscuri in munca doar presupuse. Din pacate, sistemul gandit de salariati nu a reusit sa multumeasca nici macar majoritatea bugetarilor, iar modul in care diferite functii au fost echivalate ramane inca o enigma. Efectul imediat a fost unul pozitiv, prin scaderea fondului de salarii, dar grila functiilor este prost conceputa si necesita dezbateri anuale, care nu se vor incheia in viitorul apropiat.

Citeste si:

De la salarii, Guvernul a trecut direct la pensii, introducand contributii de sanatate obligatorii sub plafonul neatins atatia ani, de 1.000 lei, si recalculand pensiile speciale si militare. O reforma din nou absolut necesara a unui sistem in care multi dintre beneficiari ajungeau la pensii ce depaseau lejer remuneratia unui sef de stat, dar gandita din nou eronat, in principal in cazul militarilor, pusi sa-si gaseasca si justifice singuri veniturile incasate in activitate. Scormonind inutil prin teancuri de hartii ingalbenite, revolta militarilor fata de sistemul birocratic pe care l-au slujit atatia ani a izbucnit firesc, iar greselile de concepere a mecanismului au fost usor speculate in justitie de catre militarii care au avut initiativa de a se lupta cu statul la tribunal.

Guvernul a comis si greseala de a crea o stare de asteptare prin promisiunea ca pensiile militare sub 3.000 lei nu vor fi reduse, uitand sa explice ca mentinerea pensiei la valoarea actuala depinde insa de mai multi factori, precum vechimea in activitate. Explicatiile au venit tardiv, dupa iesiri in strada ale militarilor, dovedind inca o data incapacitatea Guvernului de a comunica in mod coerent cu populatia si de a-si explica deciziile, unele corecte.

Restructurarea agentiilor guvernamentale, un alt subiect tabu in ultimii zece ani pentru a nu deranja clientele politica, a reprezentat o initiativa generoasa, dar evaziv pusa in practica. In prima faza, numarul agentiilor a fost redus, dar cel al reducerilor de posture a fost departe de asteptari, multi dintre clientii politici plasati in agentii fiind mutate pe alte functii, dar tot pe statul de plata al statului. Paradoxal, dupa reducerea numarului de agentii guvernamentale au fost infiintate structuri noi, pentru derularea diferitelor programe fara finalitate initiate ad-hoc de guvern.

Din reforma statului nu avea cum sa lipseasca si o lege pentru educatie, in conditiile in care toate guvernele care s-au perindat pe la conducerea tarii s-au simtit cumva obligate sa isi lase amprenta in stresul parintilor si elevilor prin inovatii proprii. Legea propusa de Guvernul Boc poate rezolva pe termen lung unele dintre problemele chinuitoare pentru copii, precum numarul mare de discipline, ore, lectii, generate de un sistem de invatamant invechit, cu radacini inca in perioada socialismului stiintific si al studiilor de strung pentru fete. Prin reconfigurarea ciclurilor de studii si a disciplinei de invatamant, copiii ar putea fi lasati sa se concentreze mai mult pe activitati practice si logice si mai putin pe educatia mecanica. Sansele ca sistemul sa nu mai fie modificat intr-o perioada mai mare de doi ani sunt insa mici, deoarece guvernul urmator va ajunge in mod sigur la concluzia ca trebuie sa-si lase propriul semn in educatie.

Si aceasta lege insa, promovata mai mult sub amenintarea UDMR de iesire de la guvernare, este in continuare interpretabila constitutional, prin referiri ambigue si care lasa loc de interpretari la nivel local in ceea ce priveste autonomia universitara si invatamantul in limbile minoritatilor, iar interesele legate de incompatibilitatile rectorilor sunt departe de a fi domolite.

Pornind de la directive europene, Guvernul a intervenit taios si in domeniul creditelor bancare, dand senzatia initial ca vine in sprijinul celor peste 4 milioane de clienti prin limitarea posibilitatii bancilor de a modifica dobanzile la credite. Legea a fost de la inceput neclara, dar reactia clientilor a fost una de speranta. Uralele acestora s-au auzit insa la Bruxelles, de unde specialisti bine implicati si interesati ai Comisiei Europene au venit la Bucuresti pentru a explica Guvernului ca nu este bine sa te joci cu bacile care iti sustin ce ti-a mai ramas din economie. Dator vandut la FMI si CE si nu foarte hotarat in a se lua de piept cu bancile altfel decat verbal, Guvernul a dat inapoi, a acceptat modificari, iar legea ambigua a devenit si mai neclara, aruncand bancile si clientii direct pe bancile tribunalului. La acest moment, procesele continua, iar finalitatea lor este greu de anticipat.

Decizia care a lovit insa greu toate categoriile, de la pensionari la angajati si patroni, a fost majorarea TVA, adoptata de Guvern sub presiunea timpului in care trebuia obtinut un nou imprumut de la FMI. Efectul urmarit pe termen scurt a fost atins, in sensul cresterii veniturilor la buget din TVA, dar pe termen lung va impune numeroase constrangeri la nivelul intregii economii si va determina investitorii sa analizeze mai atent facilitatile cadrului fiscal din Bulgaria si Ungaria. Taxa pe valoarea adaugata nici nu va fi redusa prea curand, autoritatile nereusind inca sa identifice alte solutii de crestere a veniturilor decat simpla operatie contabila de majorare a impozitelor si taiere a cheltuielilor.

Simpla gandire contabila lipsita de initiativa unor proiecte viabile si curajoase de stimulare economiei ramane definitorie pentru Emil Boc, un premier care a pornit trenul reformei, dar s-a oprit in prima halta pentru a consulta Constitutia si a intreba la telefon cu cat de multi carbuni are voie sa-si regleze viteza.

Acestea au fost rezultatele deciziilor puse in aplicare, insa Emil Boc a anuntat si unele care, din fericire sau nu, nu au trecut de faza proiect, cum ar fi decontarea bonurilor fiscale stranse de cetateni sau cea privind infiintarea unui fond de investitii cu actiuni minoritare de stat.

Intr-o perioada in care caderea unui guvern a trecut de la premiera la fapt banal, urmare a motiunilor de cenzura votate intr-un prea scurt interval electoral, Boc se poate mandri in istorie si prin faptul ca este singurul premier ramas in functie cu guvern daramat. Un punct de referinta in CV-ul pe care, la un moment dat, poate si-l va pregati ca avocat stagiar.