Piata cerealelor pentru micul dejun va creste in acest an cu circa 40% in volum fata de anul trecut, cand a fost atins un nivel de 6.000 de tone, consumul mediu anual pe cap de locuitor fiind de doar 280 de grame, a declarat Romeo Cazanescu, country business manager al companiei Nestlé Romania. "Piata romaneasca este extrem de dinamica", a spus Cazanescu.

El a precizat ca, valoric, piata interna s-a ridicat in 2005 la aproximativ 25 milioane de dolari, in conditiile unui consum foarte mic comparativ cu nivelul consemnat in statele UE. Principalii jucatori pe acest segment sunt Nestlé, cu cota de piata de peste 30% din punct de vedere valoric, Loulis, European Foods si Dobrogea.