Eolica Dobrogea, care lucreaza pentru Iberdrola (Spania), va renunta la procesul cu ANRE, Traselectrica si cu fostul director general al companiei de stat, in care cere daune de 118 milioane euro anual, intrucat actiunea a fost initiata de administrator fara baza legala si acordul actionarilor, scrie Mediafax.
"Administratorul Eolica Dobrogea, Corneliu Dica, a decis singur sa inainteze actiuni in instanta in numele Eolica Dobrogea impotriva unor institutii, entitati si persoane din Romania, printre care Transelectrica si ANRE. Aceste masuri au fost luate de administrator fara ca acesta sa aiba o baza legala, cu incalcarea tuturor codurilor etice si de business si fara a avea acordul firmei noastre ca actionar majoritar, detinator al 95% din Eolica Dobrogea", se arata intr-un comunicat al firmei elvetiene Eolica Dobrogea.

Compania de stat Transelectrica a transmis luni un comunicat Bursei de Valori Bucuresti in care arata ca Eolica Dobrogea sustine ca Transelectrica a refuzat nejustificat sa incheie un proces verbal privind indeplinirea unor conditii de racordare la retea a parcului eolian de la Cogealac, iar in consecinta a dat in judecata compania de stat, solicitand daune de 118 milioane euro anual.

Citeste mai multe detalii despre actiunea Eolica aici.

In comunicaul Transelectrica se mentiona ca Eolica Dobrogea a dat in judecata la sfartitul anului trecut atat Transelectrica si Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), cat si pe fostul director general al Transelectrica Horia Hahaiaunu si pe directorul general adjunct, Cornel Ene.

Iberdrola intentioneaza sa construiasca in Dobrogea, pana in 2017, aproximativ 50 de parcuri eoliene cu o capacitate totala de 1.500 MW. Compania spaniola are un acord cu operatorul sistemului energetic national Transelectrica privind termenii pentru conectatea parcurilor eoliene la retea.

Eolica Dobrogea il va inlocui pe adminsitratorul Coreliu Dica cu un "manager nou si responsabil".

"Din momentul in care va fi instalat in functie noul manager, una dintre primele masuri luate va fi retragerea imediata a tuturor actiunilor, litigiilor si dosarelor din instanta depuse de fostul administrator, Corneliu Dica. (...) Vom face tot posibilul sa reparam consecintele actiunilor neprofesionsite si contraproductive ale actualului management al Eolica Dobrogea in cel mai scurt timp posibil", se arata in comunicatul Eolica Dobrogea.

Totodata, Eolica Dobrogea precizeaza ca saptamana trecuta Transelectrica a acceptat o prelungire a perioadei de indeplinire conditiilor ramase pentru contractul de racordare la retea a parcului eolian de la Cogealac.

"Acest angajament al Transelectrica ne arata ca, in ciuda pasilor legali inacceptabili facuti de actualul administrator al Eolica Dobrogea, operatorul roman de energie este in continuare extrem de interesat de realizarea misiunii noastre de racordare a 600 MW de energie eoliana la reteaua Transelectrica", se mai arata in comunicatul Eolica Dobrogea.

Iberdrola a anuntat anul trecut ca toate proiectele din Romania sunt dezvolatate in colaborare cu compania Eolica Dobrogea, detinuta de grupul elvetian NEK Umwelttechnik, si companiile romanesti C-Tech si Rokura.

Eolica Dobrogea are ca atributii planificarea si obtinerea autorizatiilor de constructie, in timp ce Iberdola este responsabila de activitatile de constructie si de operare a parcurilor eoliene.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri