Doua demiteri, schimb de replici cu opozitia, o lista lunga cu promisiuni si prioritati. Ministrul Economiei Lucian Bode a enumerat o lista lunga de prioritati cu o luna in urma, la numirea sa in Guvern. wall-street.ro va prezinta un bilant al primelor 30 de zile de activitate. Vezi care au fost principalele declaratii sau realizari concrete.
Restructurare si management privat: Cu doua zile inainte de validarea sa oficiala in fotoliul de ministru al Economiei, Lucian Bode a facut primele declaratii pe subiecte sensibile si extrem de discutate. Deputatul PDL anunta atunci ca prioritatea zero pentru el va fi programul de restructurare a companiilor de stat, care "au fost o piatra de moara pentru economie".

El a adaugat ca ar vrea ca aceste companii de stat sa fie transformate astfel incat sa aduca bani la buget si a precizat ca va continua "investitiile majore" in energie, mentionand in acest sens reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

Bode a promis ca, pana in aprilie 2012, patru companii de stat, printre care Hidroelectrica, vor avea management privat si a anuntat ca sustine reducerea numarului de taxe in parteneriat cu Ministerul Finantelor.

Lista lunga de prioritati: Instalarea in functie au adus o lista lunga de prioritati. Noul ministru al Economiei declara ca printre prioritatile sale se numara simplificarea legislatiei, privatizarea unor companii, absortia fondurilor europene si dezvoltarea de noi capacitati industriale prin exploatarea de resurse minerale.

Bode a adaugat ca va acorda o mare atentie transparentei si comunicarii, precum si privatizarii unor companii de stat si numirii de manageri profesionisti la companiile de stat.

Prima demitere: La numai cateva zile de la instalare, ministrul face si prima miscare concreta: il demite pe directorul general al Transelectrica, Horia Hahaianu, la solicitarea premierului Mihai Razvan Ungureanu. Aceasta decizie a fost preferata intens si de predecesorii sai, Transelectrica avand patru directori generali in patru ani.

Esuarea cu Hidroelectrica: Ministerul Economiei nu a ajuns la o intelegere cu beneficiarii contractelor bilaterale de vanzare a energiei incheiate de Hidroelectrica, astfel ca a transmis Ministerului Justitiei documentele pentru analiza in vederea anularii. "Am un singur mesaj de transmis. Avand in vedere ca pana miercuri rezultatul negocierilor bilaterale cu scopul reducerii duratei, cantitatilor si cresterea pretului, si ca nu s-au obtinut rezultatele asteptate de actionar, am decis transmiterea tuturor acestor contrarte catre Ministerul Justitiei cu scopul analizarii posibilitatii de anulare a acestora. Termenul este 23 februarie, data la care vom avea o pozitie comuna MECMA si Ministerul Justitiei", declara atunci Ministrul Economiei, Lucian Bode. Termenul a trecut, insa pozitia oficiala nu a fost comunicata.

A doua demitere: In jurul datei de 20 februarie, ministrul Economiei l-a demis pe Radu Cristescu din functia de consilier al ministrului, a anuntat MECMA, fara sa precizeze motivele demiterii.

Schimb de replici cu opozitia: Finalul lunii februarie a adus un schimb de replici intre Lucian Bode si Victor Ponta, pe tema pretului carburantilor. Dupa ce copresedintele USL, Victor Ponta, a solicitat pe blogul personal ca Guvernul sa reduca pretul la benzina, modificand taxele si accizele pentru carburanti, replica ministrului Economiei nu s-a lasat asteptata.

Demers pentru transparenta:
In prima zi a lunii martie, ministerul a transmis tuturor companiilor din portofoliu obligativitatea publicarii tuturor informatiilor referitoare la achizitiile publice.

"In vederea cresterii gradului de transparenta in ceea ce priveste activitatea companiilor din portofoliul MECMA, Lucian Bode, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, a dispus publicarea de catre unitatile aflate in subordinea, in coordonarea si sub autoritatea MECMA, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) a tuturor informatiilor referitoare la procedurile de achizitii publice", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Ministerului.

CV Lucian Bode

Deputatul PDL Lucian Bode, nominalizat de premierul desemnat pentru portofoliul Economiei, a sustinut, in interpelari parlamentare, simplificarea accesului persoanelor cu cetatenie qatareza in Romania, el avansand ideea realizarii unui parc tematic Dracula cu sprijin qatarez.

Lucian Bode este nascut in 1974, la Valcau de Jos, judetul Salaj. Este casatorit si are un copil.

In 1998 a absolvit Universitatea din Oradea, Facultatea de Electrotehnica si Informatica, specializarea inginer electromecanic. De asemenea, are un masterat in "Managementul Securitatii in Societatea Contemporana", la Facultatea de Istorie si Filozofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

In perioada 2001-2008 a fost inginer serviciu exploatare, purtator de cuvant, sef serviciu la Electrica S.A., Sucursala de distributie a energiei electrice Zalau. In perioada 2003 - 2008 a fost lider de sindicat la Electrica Zalau.

Intre 2000 si 2004 a fost consilier local la Consiliul local al comunei Valcau de Jos. El este presedinte al PDL Salaj. De altfel, din acest judet provine si Andreea Paul Vass, care este presedinte al organizatiei judetene de femei a PDL.

Bode a fost cel mai bun marcator al nationalei de fotbal a Parlamentului Romaniei la Turneul european de fotbal al parlamentarilor desfasurat, in 2011, in Ungaria, marcand trei din cele cinci goluri ale tricolorilor. Bode a cochetat cu fotbalul si inainte de a intra in politica, el evoluand in tinerete in campionatul judetean de fotbal.

Lucian Bode este unul din cei mai "saraci" ministri. Potrivit celei mai recente declaratii de avere, din iunie 2011, Bode detine, din 2009, impreuna cu sotia, o casa de locuit de 335 de metri patrati, construita in regie proprie in Zalau.

De asemenea, Bode are un autoturism Mercedes, cumparat in 2003.

El are un credit de 43.750 de franci elvetieni, la OTP Bank Zalau, contractat in 2007 si scadent in 2022 si un credit de 22.500 de franci francezi, contractat in 2008 si scadent in 2037, la aceeasi banca.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri