Chiar daca luna ianuarie nu este un reper al evolutiei investitiilor straine directe din anul respectiv - anul trecut in prima luna au fost raportate investitii de 376 milioane de euro, iar 2011 s-a terminat cu un minim al ultimilor noua ani - aceasta poate fi insa un semnal cu privire la perceptia investitorilor fata de piata locala. Investitiile straine directe din Romania au totalizat in luna ianuarie 23 de milioane de euro, scrie Mediafax.

Si aceasta percetie se pare ca a ramas negativa in ultimii trei ani, avand in vedere ca, din 2008, cand a fost inregistrat un maxim istoric, de 9,496 miliarde de euro, si pana in 2011 investitiile straine au scazut de aproape 5 ori.

Companiile straine care inainte de 2008 percepeau Romania ca pe un El Dorado al investitiilor si vedeau in aproape orice domeniu o oportunitate de castig pe termen mediu sau lung aproape au disparut in ultimii trei ani.

Acestea au batut in retragere, pe de o parte din cauza conditiilor dificile de pe pietele de origine care au impus taieri de costuri, reduceri de cheltuieli si implicit amanarea programelor de investitii, iar pe de alta parte din cauza perpetuarii problemelor cu care piata romaneasca s-a confruntat in ultimii 20 de ani, respectiv infrastructura si instabilitatea si lipsa de predictibilitate legislativa, la care in ultimii ani s-au adaugat piata muncii si sistemul de invatamant.

Astfel, investitorii straini au inceput sa nu mai creada in promisiunile autoritatilor in ceea ce priveste dezvoltarea infrastructurii, iar in conditiile unui consum in scadere ca urmare a reducerilor salariale din 2010, acestia nu au mai vazut Romania ca pe o piata atractiva.

Infrastructura nedezvoltata a fost un impediment pentru investitori si inainte de criza, companii importante, precum Mercedes preferand alte piete vecine in detrimentul Romaniei, din cauza accesului dificil la sistemul rutier din Europa de Vest.

Instabilitatea legislativa, dar si lipsa de predictibilitate sunt reclamate de investitori de multa vreme, insa acest lucru nu a impiedicat autoritatile in 2010 sa modifice TVA peste noapte, fara niciun avertisment. In plus, balbaielile autoritatilor in ceea ce priveste reducerea CAS lasa din nou loc de indoiala pentru investitori in ceea ce priveste capacitatea Romaniei de a crea un cadrul legislativ si fiscal stabil pe termen mediu.

O problema relativ noua care afecteaza capacitatea Romaniei de a atrage investitii straine este cea a sistemului de invatamant si a pietei muncii, care nu au putut tine pasul cu cerintele companiilor care s-au extins in Romania.

In ultimii trei ani, mai mult ca niciodata, investitorii s-au plans de lipsa muncitorilor calificati in diverse specializari, care deriva din inexistenta scolilor profesionale, desfiintate dupa 1989. In acelasi timp, in Romania termenul de "educare continua" este aproape inexistent, astfel ca mare parte din cei care au terminat scoli de specialitate in urma cu 20 de ani sunt depasiti de evolutia tehnologica.

Toate acestea au facut ca Romania sa piarda principalul avantaj competitiv, respectiv costul redus de productie, care in trecut a atras companii importante.

Citeste si:

Polonia este un exemplu in Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste piata muncii, sistemul polonez de invatamant bazandu-se foarte mult pe scolile profesionale.

In plus, Polonia a negociat cu Uniunea Europeana o serie de facilitati pe care le poate acorda investitorilor, inclusiv scutirea de impozit pentru anumite perioade de timp in functie de valoarea investitiilor.

In aceste conditii, Polonia a reusit anul trecut sa atraga aproape 10 miliarde de euro investitii straine, in crestere de la 6,7 miliarde de euro in 2010.

Romania a fost depasita in ultimii doi ani si de Cehia in ceea ce priveste investitiile atrase, cu un nivel de aproape 4 miliarde de euro in 2011 si de 4,6 miliarde de euro in 2010.

Doar Bulgaria, o tara cu 7,3 milioane de locuitori, sta mai prost ca Romania la acest capitol, raportand pentru 2011 un flux de capital strain de 1,064 miliarde de euro si de 1,775 miliarde de euro in 2010.

Singurele argumente ale Romaniei in fata investitorilor raman asadar dimensiunea pietei prin prisma a aproximativ 20 de milioane de consumatori si schemele de ajutor de stat care sunt acordate in functie de nivelul investitiilor si numarul locurilor de munca create.

Aceste ajutoare de stat expira insa la sfarsitul anului 2013, astfel ca dupa aceasta data vor fi adoptate alte conditii, care trebuie negociate cu Uniunea Europeana.

In acest context, investitorii care vor sa obtina astfel de ajutoare ar putea sa-si amane investitiile pana cand vor fi aprobate noile conditii, ceea ce se va vedea in nivelul fluxurilor din 2012 si 2013.

Anul anul trecut, Romania a atras investitii de 1,9 miliarde de euro.