Premierul Mihai Razvan Ungureanu i-a atentionat pe ministri si sefii de autoritati de management ca ii considera responsabili pentru absorbtia in acest an a sase miliarde euro din fondurile europene, tinta stabilita anterior de Guvern, scrie Mediafax.

"Va fac responsabili, pe ministri si sefi de autoritati de management, sa ajungeti la aceasta tinta", a spus premierul, in sedinta comitetului interministerial pentru fonduri UE.

Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la PRO TV, ca nu exclude o eventuala candidatura la urmatoarele alegeri prezidentiale a premierului Mihai Razvan Ungureanu, cu sustinerea PDL, insa acesta trebuie mai intai sa reuseasca la conducerea Guvernului.

El a subliniat ca principalul criteriu de care va depinde reusita ca premier a lui Ungureanu este absortia in acest an a celor sase miliarde de euro de la Uniunea Europeana.