Mandatul lui Jeffrey Franks in calitate de reprezentant al Fondului Monetar International (FMI) in Romania se va incheia la inceputul lunii mai, iar in locul acestuia va veni un olandez, au precizat surse apropiate discutiilor pentru wall-street.ro.
Misiunea FMI, care ar trebui sa inceapa in jurul datei de 24 aprilie si sa se termine la inceputul lunii mai, este ultima pe care Jeffrey Franks o va conduce in calitatea de negociator-sef al Fondului cu Romania.

Stirea a aparut initial pe zf.ro si apoi a fost preluata in toata presa, sursele declarand ca viitorul reprezentant in Romania al FMI va fi prezentat oficialilor romani in cadrul urmatoarei vizite. Potrivit adevarul.ro, Erik Jan de Vrijer, directorul adjunct al departamentului pentru Europa din cadrul Fondului Monetar International va fi urmatorul negociator-sef al FMI in Romania.


wall-street.ro iti prezinta cele mai importante declaratii ale lui Jeffrey Franks in cei peste 3 ani de mandat, cum a influentat economia Romaniei si ce parere au despre el unii dintre oamenii pe care i-a intalnit in vizitele sale.

Cum a fost influentata economia

Pentru majoritatea analistilor, acordul Romaniei cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala a fost vital pentru economie, in conditiile in care cele doua deficite – de cont curent si bugetar – erau nesustenabile, iar tara ajunsese in situatia in care gasea cu greu finantare.

Chiar si suma primului acord, de 20 miliarde euro, a aratat cat de slab statea Romania la nivel macroeconomic. Presa internationala chiar arata in 2009 ca FMI a salvat Romania de la faliment.

„Romania primeste o injectie de capital de 20 de miliarde de euro, fiind cea de a treia tara din UE care apeleaza la ajutor, intrucat era amenintata cu falimentul de stat”, scria Euronews Deutschland.

Care au fost pretentiile FMI in urma primului acord? Cheltuieli salariale mai transparente si nu bazate pe sporuri, o reducere a fondului de salarii de la nivelul de 8%, reformarea sistemului de pensii si a companiilor de stat, taxele si impozitele sa nu fie majorate, fondurile europene acordate sa fie auditate temeinic, iar deficitul bugetar sa fie redus sub 3% in 2011 au fost ceea ce a dorit initial Fondul de la autoritatile de la Bucuresti.

Pretentii mari, dar rezultate putine dupa trei ani de zile. La finele anului trecut, cheltuielile salariale s-au ridicat la 7% din PIB, in scadere de la nivelul de 8,3% inregistrat in 2010. Sistemul de pensii nu a fost reformat, iar companiile de stat au continuat sa adune arierate.

Guvernul chiar a anulat de curand datorii ale companiei CFR SA de aproape un miliard de euro, prin conversie in actiuni.

Deficitul bugetar a fost in 2011 de 4,35% din PIB, in limita stabilita cu FMI, dar vizibil mai mare decat cel care se dorea la inceputul mandatului lui Jeffrey Franks.

La capitolul fonduri europene, Romania are o rata de absortie redusa, dar planuri mari pentru acest an, de atragere a 6 miliarde euro din banii europeni. Comisia Europeana chiar a intrerupt in luna februarie platile aferente Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

In schimb, taxele au crescut. In vara anului 2010, guvernul a hotarat majorarea TVA cu cinci procentuale, la 24%, dar si reducerea salariilor cu 25%.

Practic, aceste doua masuri alaturi de plasa de siguranta formata din cele 20 miliarde euro au adus Romania pe linia de plutire, dar cu multe sacrificii pentru populatie si companiile private. Totodata, economia s-a diminuat cu peste 7% in 2009 si cu 1,3% in 2010.

Ce parere au cei care au discutat cu Jeffrey Franks

Sorin Popescu, sef grup de comunicare la Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), spune ca Jeffrey Franks i s-a parut un om moderat in exprimari si foarte bine orientat pe partea economica.

„Noi la ARPIM ne-am intalnit de doua ori cu Jeffrey Franks. Este un om modest in exprimari, noi i-am transmis propunerile noastre, iar el ne-a ascultat, ne-a inteles, dar ne-a avertizat ca guvernul este cel care ia deciziile si nu FMI”, a explicat Popescu.

Nu aceeasi parere o are Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), care a spus ca Franks a facut „tot felul de mici sarade” si ca acesta aplica „tot ceea ce i se spune de la centru”.

„FMI este o institutie care nu are ura sau dragoste, ea tot ce vrea sunt bani, este o institutie mercantila. De exemplu, nu te lasa sa majorezi capitalul la CEC Bank si la Eximbank, dar propune ca statul sa preia activele neperformante de la banci. Pai Romania are spatiu fiscal ca sa curete bilanturile bancilor? Franks nu a sustinut nicio propunere a mediului de afaceri de a crea o portita de crestere economica”, a mentionat Parvan.

Cele mai importante declaratii ale lui Jeffrey Franks

„Pentru a se asigura ca grupurile vulnerabile din societate nu sunt afectate foarte grav de reformele din sectorul bugetar, guvernul trebuie sa ia masuri de protectie a angajatilor prost-platiti din sectorul public, a pensionarilor cu venituri mici si a altor categorii expuse efectelor recesiunii economice, prin relansarea cheltuielor nete pentru siguranta sociala” (6 mai 2009)

„Discutam despre finantarea deficitului bugetar al Romaniei din banii de la FMI si daca va fi luata, aceasta decizie va fi parte a pachetului de masuri agreat cu statul” (10 august 2009)

„Romania nu este o tara bogata. Nu isi poate permite un sector public de tip Mercedez Benz, dar isi poate permite un sector public de tip Dacia. Nu este nicio problema cu Dacia, este o masina foarte buna. Sectorul public trebuie limitat la capacitatea de plata pe care o are bugetul” (28 ianuarie 2010)

„Romania este o tara suverana. Daca guvernul decide ca ar fi mai bine fara FMI, atunci ar putea cere sa mearga pe propriul drum. Este foarte clar insa ca Guvernul nu crede acest lucru. Guvernul crede ca noi jucam un rol foarte important, iar intentia noastra este sa ajutam in orice fel putem ca Romania sa iasa din criza” (30 iulie 2010)

„Ganditi-va la el ca la o polita de asigurare. Cumperi o asigurare pentru masina personala si singura data cand o vei folosi este cand vei suferi un accident. Dar tu speri ca nu vei avea un accident, speri ca vei face o treaba buna conducand masina si ca nu vei avea probleme. Cu toate acestea, uneori, se poate intampla sa ai un accident fara sa fie vina ta. Acesta este motivul pentru care este necesar un aranjament de tipul precautionary cu Fondul” (7 octombrie 2010)

„Exista o propunere de coplata pentru anumite persoane si servicii medicale, aflata in curs de aprobare si care trebuie sa intre in vigoare. De asemenea, sistemul clawback, prin care s-a dorit suplimentarea veniturilor la buget, nu a functionat foarte bine, astfel ca Guvernul trebuie sa se miste repede si sa vina cu o noua versiune de taxare” (3 august 2011)

„Referitor la ineficienta companiilor de stat, nu am inregistrat un progres suficient. Aceste companii sunt ca o minge de plumb care ar trebui sa stimuleze cresterea economica, nu sa o traga in jos” (27 octombrie 2011)

„Sunt o persoana religioasa, sunt mormon. Nu fumez, nu beau alcool, nici cafea, nu-mi permit un comportament imoral. Am constiinta curata. Le-as cere celor care m-au acuzat sa se intrebe daca pot spune acelasi lucru” (5 februarie 2012)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri