"Avem o situatie mai buna in termeni macroeconomici, speram sa aducem salariile din sectorul bugetar la nivelul pe care il aveau cu ceva ani in urma. Acesta este unul dintre pariurile Cabinetului meu si incercam sa-l castigam. Este in egala masura o prioritate, iar una dintre prioritati este sa aducem «putin zambet» pe fetele romanilor. Nu este doar un semn de normalitate sa manifesti compasiune cand este vorba de masuri de austeritate si consecintele lor in plan social, dar este si un semn bun pentru politicile economice pe care le avem in fata. Pe scurt, incerc si sper ca vom vedea acest lucru intamplandu-se undeva pana in vara, incerc, luand in considerare si cresterea economica, sa revenim la nivelul din trecut al salariilor", a spus Ungureanu, intr-un interviu acordat jurnalistului David Frost pentru postul TV Al Jazeera English si citat de Mediafax.

El a aratat ca, in unele locuri, sunt oameni care protesteaza si ca exista "o anumita oboseala", care poate fi observata pe plan social, din cauza masurilor de austeritate.

"Dar eu cred ca este usor de gestionat si remediul consta foarte mult in dialogul in sine: dialog cu diferite parti ale societatii romanesti care au fost profund afectate de masurile luate de Guvernul anterior", a spus Ungureanu.

Premierul a apreciat ca toate protestele sunt justificate, cu conditia sa respecte legile democratice, si ca autoritatile trebuia sa se astepte la proteste impotriva taierilor salariale.

Citeste si:

Surse oficiale au declarat pe 9 martie ca premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR ca intentioneaza sa majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmeaza sa fie stabilit, Isarescu spunandu-i ca aceasta este exclusiv decizia Guvernului si ca pe el il intereseaza cresterea consumului. Potrivit suselor, una dintre variantele aflate in analiza este ca pierderea salariala in sectorul bugetar sa fie recuperata in etape, dintre care una aplicata incepand cu luna iunie, iar restul banilor sa fie acordati ulterior.

Dupa reducerea salariilor cu 25% in iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salariala cu 15%, iar pentru refacerea completa a veniturilor initiale ar mai fi necesara o crestere cu circa 16%.

Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost presedintele Traian Basescu, care a spus in Parlament ca puterea are datoria de a gasi solutii ca in jurul datei de 1 iunie sa fie "reintregite" salariile bugetarilor.

Presedintele: Cautati solutii pentru revenirea salariilor, de la 1 iunie

Presedintele: Cautati solutii pentru revenirea salariilor, de la 1...

Sursa foto: Gov.ro