Bugetul a fost suplimentat in sedinta de marti a Guvernului, banii fiind alocati din Fondul de rezerva bugetara.

Grupul austriac OMV, actionarul majoritar al OMV Petrom, a deschis o actiune impotriva Guvernului la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris, solicitand rambursarea a 91,6 milioane lei pentru lucrari de ecologizare efectuate in perioada 2009-2010 si pentru care nu a primit banii de la buget.

Statul s-a angajat, prin Legea 555/2004 privind privatizarea SNP Petrom, sa despagubeasca in perioada 2005-2019 compania Petrom pentru poluarea istorica inainte de privatizare.

La inceputul anului 2008, OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care ar urma sa le recupereze de la stat la 1,707 miliarde de lei (511 milioane euro), ceea ce reprezinta peste trei sferturi din pretul incasat de stat la privatizarea companiei.

Lucrarile pentru care OMV Petrom cere 91,6 milioane de lei de la statul roman la Curtea de Arbitraj au fost derulate in 2009-2010 si au vizat la decontaminarea unor terenuri de la combinatul chimic Doljchim si la rafinaria Petrobrazi, ambele unitati fiind detinute de OMV Petrom. Actiunea la Curtea de Arbitraj a fost deschisa in luna decembrie a anului trecut.

Ministerul Mediului a respins, in luna noiembrie a anului trecut, pretentiile OMV Petrom, considerand ca "raspunderea statului roman nu poate fi angajata in ce priveste plata sumelor notificate, deoarece nu sunt indeplinite conditiile de acordare a despagubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate (OMV Petrom - n.r.) prevazute in contractul de privatizare a Petrom.

Citeste si:

Romania este reprezentata in procesul de la Paris de Ministerul Mediului si Padurilor.
Curtea Internationala de Arbitraj a notificat cu privire la deschiderea acestui proces Ministerul Economiei, actionar minoritar la OMV Petrom, cu o participatie de 20,6% din capital.

Grupul austriac OMV a achizitionat participatia majoritara la Petrom in anul 2004, printr-o tranzactie de 1,5 miliarde de euro, sub forma de achizitie directa de actiuni - 668 milioane de euro - si majorare de capital - 832 milioane de euro.

Consiliului Concurentei a anuntat in ianuarie sanctionarea companiilor OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI Romania, MOL Romania Petroleum Products si Lukoil Romania cu amenzi ce cumuleaza 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentand aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate in anul 2010, pentru ca aceste companii s-au inteles sa retraga de pe piata un sortiment de carburant.

Sanctiunea care a revenit OMV Petrom totalizeaza 503,8 milioane lei (120 milioane euro), suma reprezentand peste 57% din amenzile aplicate companiilor petroliere. Petrom a fost amendata cu 366,53 milioane lei, iar OMV Petrom Marketing a fost sanctionata cu 137,28 milioane lei, potrivit informatiilor raportate bursei in luna ianuarie.

Grupul Petrom considera ca sanctiunile sunt nejustificate si a anuntat ca le va contesta in instanta