Premierul a aratat ca tocmai una dintre ultimele hotarari de guvern adoptate in 2004 a vizat concesionarea perimetrului Barlad pentru explorare, dezvoltare si exploatare unei companii de la care Chevron a preluat apoi concesiunea.

"Citez din motiunea pentru care ati iscalit: «In cazul reactoarelor nucleare de la Cernavoda s-a cerut acceptul locuitorilor orasului si a existat permanent un program de asistenta finantat de stat pentru cetatenii din Cernavoda». Doamnelor si domnilor de la PSD, ce consultari au avut loc cu cetatenii din Barlad sau cu cei de pe litoral? De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au adaugat si reprezentanti ai administratiei locale si sefi ai organizatiilor locale PSD, ne ofera raspunsul la intrebarea aceasta? Cum le raspundeti propriilor colegi, domule prim-ministru Adrian Nastase? S-a consultat cineva cu locuitorii din Barlad? Cred ca nu aceasta a fost intentia autorilor motiunii, sa-si puna colegii intr-o pozitie stanjenitoare, dar cred ca astfel de neglijente se intampla atunci cand ai mare nevoie de a justifica formal o decizie politica", a spus Ungureanu.

In discursul sustinut in Parlament la dezbaterea motiunii de cenzura, seful Guvernului a aratat ca, in privinta acordului petrolier incheiat cu compania Chevron, procedura de concesiune prin apel public de oferta a fost demarata in septembrie 2009, in urma ordinului presedintelui Agentiei Nationale a Resurselor Minerale (ANRM), care a si demisionat ulterior, odata cu iesirea PSD de la guvernare.

Anuntul privind organizarea rundei de licitatie pentru 30 de perimetre petroliere, printre care si perimetrele de la Costinesti, Vama Veche si Adamclisi, a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar pana la termenul-limita 21 de companii romanesti si straine au depus 62 de oferte pentru 20 de perimetre, zece dintre acestea castigand licitatiile.

Procesul de evaluare a ofertelor, desemnare a castigatorilor, negociere si semnare au fost finalizate pana la jumatatea anului 2011, cand au fost aprobate, prin hotarare de guvern, cinci acorduri petroliere. In 20 martie 2012, Guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere incheiate intre ANRM si Chevron, fiind in procedura de reavizare alte 12 acorduri, a aratat premierul.

Citeste si:

"In privinta acrodului petrolier detinut de Chevron pentru zona Baarlad, acesta a fost aprobat de Guvernul PSD in 2004, titularul initial fiind o alta companie. Procedura de desfasurare a apelului public de oferta a fost transparenta, deschisa atat companiilor romanesti, cat si celor straine care au dorit sa participe la aceasta runda si care au indeplinit conditiile pentru a fi declarate castigatoare. Toate acordurile despre care vorbim sunt acorduri petroliere, in stricta conformitate cu legea petrolului. Decizia Guvernului privind licentele de explorare, dezvoltare, exploatare a perimetrelor concesionate pentru trei perimetre in Dobrogea nu contine formularea «gaze de sist» - si, de altfel, licentele sunt doar inceputul unui proces. Intai se va explora pentru identificarea resurselor - si este o etapa care dureaza aproximativ doi pana la patru ani -, si reamintesc ca in acest moment nici nu cunoastem daca Romania dispune sau nu de aceasta resursa", a spus Ungureanu.

El a sustinut ca scopul explorarii nu este in masura sa afecteze mediul, ci este de a indica existenta sau inexistenta combustibililor fosili neconventionali, confirm deciziei sefilor de state si de guverne ai Uniunii Europene privind evaluarea potentialului Europei in acest domeniu.

"Orice stat are nevoie sa-si cunoasca resursele de care dispune, este o chestiune strategica, indiferent de natura ideologica sau partinica a guvernelor. Licentele nu sunt un cec in alb, eventuala exploatare se va demara doar atunci cand vom fi siguri ca avem ce exploata si ca aceasta exploatare se va face in conditii de maxima siguranta pentru viata cetatenilor", a afirmat seful Guvernului.

Premierul a mai aratat ca decizia de clasificare a acordurilor petroliere, precum cele ale Chevron, nu ii apartine, ci a fost mentinuta si de fostele guverne, care nu au modificat regula desi aveau aceasta posibilitate.