Numarul persoanelor care muncesc la negru trece de 2,3 milioane, in crestere cu aproape 900.000 fata de 2008.

Raport

Cifra reprezinta mai mult de o treime din totalul salariatilor, potrivit Consiliului Fiscal, care arata ca evaziunea doar in cazul CAS, TVA si impozit pe venit a fost de 10,3% din PIB in 2010.

Datele prezentate de Consiliul Fiscal in raportul anual releva ca la finele lui 2011 lucrau in economie 6,647 milioane de persoane, iar angajatorii au raportat un numar de 4,297 de salariati, rezultand ca 2,349 milioane de persoane munceau la negru.

Numarul celor care muncesc in economia neobservata a scazut de la 1,744 milioane in 2006 la 1,467 milioane in 2008, pentru ca apoi sa urce la 1,799 milioane in 2009 si 2,257 milioane in 2010.

Corespunzator, ponderea salariatilor care muncesc la negru a avansat de la 22,5% in 2008 la 35,3% in 2011.

"Conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscala are o dimensiune ridicata in Romania, doar in cazul CAS, TVA si impozitului pe venit ea reprezentand 10,3% din PIB in anul 2010. Daca Romania ar colecta impozitele si taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB foarte aproape de media europeana. O reforma profunda a administrarii taxelor si impozitelor in Romania tintita in directia cresterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesara", se spune in raportul Consiliului Fiscal pentru 2011.

Pentru identificarea economiei neobservate in Romania se recurge la clasificarea intregii economii in doua sectoare: formal si informal.
Pentru sectorul formal se are in vedere abordarea subraportarii utilizarii fortei de munca, precum si a evaziunii fiscale de catre societatile nefinanciare, cu impact in subraportarea valorii adaugate brute.

Evaluarea fortei de munca neinregistrate - "munca la negru" - reprezinta cea mai importanta parte a economiei neobservate.
Metoda folosita se bazeaza pe compararea cererii si ofertei de munca cu scopul de a identifica persoanele care realizeaza o activitate legala intr-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autoritatilor.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri