"Viziunea fiscal-bugetara si economica a USL va fi inclusa in proiectul de buget pe care il prezentam Parlamentului in septembrie sau cel mai tarziu in octombrie, pentru a intra in vigoare de la 1 ianuarie 2013. Acolo vom implementa cele mai importante masuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferentiate, de 8%, 12% si 16%, referitoare la TVA-ul diferentiata pentru produsele agricole si la intentia noastra extrem de serioasa de a reduce contributiile de asigurari sociale. Acum am preluat un buget din mers, iar delegatia FMI era la Bucuresti si nu ne-am dorit sa plece fara o scrisoare de intentie", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Surse din PSD au declarat, in urma cu un an, ca programul economic al USL prevede trei trepte de impozitare a veniturilor, una de 16%, generala, si doua de 8%, respectiv 12%, pentru veniturile mici si foarte mici.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat in aceasta saptamana ca, incepand cu anul viitor, vor fi aplicate cote mai mici de impozitare in cazul salariilor sub 1.600 de lei.

"Cota unica de 16% se mentine, dar pentru ca avem categorii defavorizate si pentru ca salariul minim, din punctul meu de vedere si din noile conceptii ale Uniunii Europene, nu creste suficiient de mult, trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioada determinata, nu vor depasi salariul minim pe economie. De aceea, vom aplica niste cote mai mici de 16%, din 2013. Pana in 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, intre salariul minim si 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%", a spus Campeanu, citata in presa.

Citeste si:

Cota unica de impozitare a fost introdusa din ianuarie 2005 de Guvernul Tariceanu, imediat dupa preluarea mandatului.