Uniunea Europeana finanteaza in Romania crearea de parteneriate la nivel regional si local, pentru planificarea si implementarea masurilor de ocupare si incluziune sociala pe piata muncii. Astfel, tara noastra va primi, incepand cu anul 2007, aproximativ 500 de milioane de euro pe an pentru masuri active de ocupare, a declarat Valeriu Bindea, secretar de stat in Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

"Comisia Europeana agreeaza mai mult ca aceste fonduri sa fie date unor tipuri de organizatii, care rezulta din asociere, cum ar fi parteneriatele. Sunt foarte bine primite proiectele transmise de parteneriate. De aceea, in tari cu mare succes in utilizarea Fondului Social European - Spania, Irlanda, Portugalia - exista diverse tipuri de parteneriate. De exemplu, la nivel local, primaria - care stie care este situatia fortei de munca din localitatea respectiva, impreuna cu agentiile locale de ocupare, cu sindicatele, patronatele, ONG-urile specifice pentru anumite tipuri de activitati realizeaza impreuna o structura.

Cu sprijin de la stat, din partea comunitatii locale, patronatelor si sindicatelor si cu sprijin de la Comisia Europeana se realizeaza unele nevoi locale, se pot rezolva probleme de creare a locurilor de munca, de sustinere pentru intrarea pe piata muncii a unor persoane care nu sunt acceptate de orice angajator, cum sunt persoanele de etnie rroma sau persoanele cu dizabilitati", a explicat Bindea. Oficialul MMSSF a precizat ca pentru aceste persoane sunt create societati, cooperative si alte tipuri de entitati, in care conducatorii apartin aceluiasi grup vulnerabil si care nu urmaresc crearea de profit, ci activitati de sustinere.

"In Romania o sa avem foarte multa nevoie de astfel de parteneriate pentru ca avem, din pacate, o buna parte a populatiei care este exclusa de pe piata muncii. Comunitatea rroma este numeroasa, persoanele cu dizabilitati, cei care au consumat droguri, cei care au fost inchisi - pentru acestia trebuie sa existe o alta zona de atractie pe piata muncii si care sa accepte acest lucru", a spus secretarul de stat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri