El a adaugat ca Guvernul dispune in prezent de fonduri pentru restituirea catre pensionari a cotei de contributii de sanatate perceputa ilegal doar pe parcursul a trei luni, respectiv iunie, iulie si august, si mai are nevoie de aproximativ 400 milioane lei pentru a acoperi platile si in ultimele patru luni ale acestui an, suma care va fi asigurata prin rectificarea bugetara pregatita pentru luna iulie.

"In sedinta de miercuri a Guvernului, Ministerul Finantelor va prezenta un memorandum pe tema reducerii cheltuielilor cu bunuri si servicii, deplasari externe", a spus Ponta, precizand ca a avut, vineri, o discutie pe aceasta tema cu ministrul Finantelor.

In baza unei ordonante de urgenta adoptate in 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 lei li s-a retinut, de la 1 ianuarie 2011, o cota de 5,5% drept contributii de sanatate.

Curtea Constitutionala a constatat insa ca procentul de 5,5 trebuie aplicat numai asupra veniturilor din pensii care depasesc 740 lei.

Citeste si:

In sedinta de martea trecuta, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta prin care a oprit incasarea de catre stat a cotei de asigurari de sanatate pentru pensii mai mari de 740 lei, perceputa pana in prezent peste limita legala, urmand ca pensionarii sa primeasca inapoi acesti bani, in 16 transe lunare, incepand cu luna iunie.

Premierul Victor Ponta a declarat insa recent ca spatiul fiscal actual asigura rambursarea lunara a unei cote din CASS la pensiile peste 740 lei numai pentru o perioada de trei luni, Ministerul Finantelor si celelalte institutii implicate avand sarcina ca, pana la urmatoarea misiune a FMI, sa asigure restul banilor.

Un document guvernamental prezentat saptamana trecuta releva ca bugetul fondului de asigurari sociale de sanatate pierde in acest an peste 760 milioane lei din stoparea incasarii unei parti din contributia la sanatate perceputa pana in prezent la pensii de peste 740 lei, pierderea calculata pentru perioada urmatoare la nivelul unui an depasind 1,1 miliarde lei.