Hulsmann este Senior Fellow al Institutului Ludwig von Mises din Auburn si profesor al Facultatii de Drept, Economie si Stiinte Sociale a Universitatii din Angers, Franta.

Acesta este unul dintre cei mai importanti cercetatori contemporani din cadrul Scolii Austriece de economie si a adus contributii importante la teoria monedei, a ciclului economic, a echilibrului general sau a dobanzii.

“Reglementarea nu se poate face in mod totalitar, adica sa spui bancilor ce sa faca exact cu banii, pas cu pas, pentru ca astfel vei ucide pietele. Bancile intotdeauna gasesc modalitati de a crea noi produse prin care reusesc sa evite regulile reglementatorilor”, a mentionat Hulsmann.

Acesta da exemplu procesului de securitizare, care a luat amploare in anii 1990, odata cu aparitia normelor Basel I.

Securitizarea este o modalitate de finantare prin crearea de titluri de valoare, respectiv titluri ipotecare, care confera investitorilor o mai mare protectie impotriva riscului de credit.

Citeste si:

Hulsmann spune ca, desi pietele financiare ar trebui sa reprezinte ultimele bastioane in care antreprenorii pot actiona liber, acestea, alaturi de sistemele de sanatate, sunt printre cele mai reglementate sectoare in tarile dezvoltate.

“Guvernele sunt si actori pe pietele financiare, pentru ca detin banci. De remarcat este si faptul ca in tarile dezvoltate peste o treime din economiile din sistemele financiare sunt folosite de guverne pentru cheltuieli. Aceste cheltuieli nu sunt neaparat rentabile, iar statul acopera pierderile prin impozitele si taxele impuse populatiei”, a aratat Jorg Guido Hulsmann.

Etica productiei de bani

Economistul s-a aflat in Romania si pentru a-si prezenta ultima carte tradusa in limba romana, respectiv Etica productiei de bani.

In cadrul lucrarii, Hulsmann afirma ca institutiile monetare contemporane au o nevoie stringenta de reformare si ca trebuie modificate regulile legale dupa care lucreaza bancile centrale si dupa care sunt produsi banii de hartie.


“Trebuie sa abolim privilegiile legale ale bancilor centrale si ale autoritatilor monetare. Nu exista niciun motiv rational pentru a-I impiedica pe cetateni sa utilizeze cei mai buni bani sau substituienti monetari”, indica Hulsmann in cartea sa.

El s-a nascut in 1966, a studiat filosofie la Freien Universitat Berlin, stiinte politehnice si economie la Technischen Universitat Berlin si finante, management si marketing la Ecole superieure de commerce de Toulouse.

foto: wiki.mises.org