Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca dupa examenul de bacalureat se va analiza daca numarul somerilor va creste foarte mult si daca fondul de somaj poate face fata, precizand ca de acest lucru s-au putea tine cont si la rectificarea bugetara, informeaza Mediafax.
Campeanu a precizat ca, dupa finalizarea examenului de bacalaureat de anul acesta, vor fi analizate numarul de someri si fondul de somaj, pentru a se vedea daca un numar important de absolventi vor solicita indemnizatia de somaj.

"La rectificarea bugetara, probabil ca vom lua in calcul si acest aspect", a afirmat demnitarul.

Ministrul Muncii a mai spus ca absolventii care vor merge sa se inregistreze la agentiile de ocupare vor fi indreptati catre cursurile de calificare, dar si catre posturile disponibile in piata muncii pentru nivelul lor de pregatire.

Campeanu a mentionat, insa, ca exista probleme si in organizarea cursurilor de recalificare. "Si aici s-a creat un sistem si sunt aceleasi firme care fac aceleasi cursuri de ani de zile. Nu mai avem sudori, nu mai avem oameni care sa faca finisaje in constructii", a spus ministrul.
In acelasi context, Mariana Campeanu a precizat ca a solicitat celor doua institute de cercetare din subordinea ministerului cateva studii privind nevoile din piata muncii, astfel incat politicile publice sa se bazeze pe date culese stiintific.

Indemnizatia de somaj, in 60 de zile de la terminarea studiilor

Absolventii pot solicita acordarea indemnizatiei de somaj daca, intr-o perioada de 60 de zile de la absolvire, nu au reusit sa se incadreze in munca si nu urmeaza o forma de invatamant la data solicitarii dreptului si nici nu realizeaza venituri din activitati autorizate, mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta, respectiv 500 de lei.

"Se considera ca nu au reusit sau nu au putut sa se incadreze in munca daca fac dovada ca, in perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au inregistrat la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti ori la alti furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocuparii fortei de munca, acreditati in conditiile legii sau care nu se supun potrivit legii conditiei de acreditare, in vederea medierii pentru incadrare in munca", precizeaza Agentia nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Indemnizatia de somaj acordata acestei categorii de persoane se plateste pentru o perioada de sase luni si este de 250 de lei, reprezentand 50 la suta din valoarea indicatorului social de referinta in vigoare.

"Indemnizatia poate fi solicitata in cel mult 12 luni de la data absolvirii si se acorda o singura data, pentru fiecare forma de invatamant absolvita", precizeaza ANOFM.

De asemenea, absolventii inregistrati la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca din raza de domiciliu sau resedinta pot beneficia din bugetul asigurarilor pentru somaj de prime de incadrare, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Prima este egala cu valoarea indicatorului social de referinta, respectiv 500 de lei.

Absolventii care primesc indemnizatie de somaj si se angajeaza, in perioada de acordare a acesteia, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat.

Dreptul se acorda absolventilor care isi mentin raporturile de munca sau de serviciu pentru o perioada de cel putin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectiva sa il solicite agentiei judetene unde a fost inregistrat in cel mult 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajarii.

Totodata, persoanele care, in perioada in care li se acorda indemnizatie de somaj, deci inclusiv absolventi, se incadreaza in munca intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 kilometri de localitatea de domiciliu, beneficiaza de o prima de incadrare egala cu de doua ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data acordarii.

De asemenea, persoanele care, in perioada in care li se acorda indemnizatie de somaj, se incadreaza intr-o alta localitate si ca urmare a acestui fapt isi schimba domiciliul, primesc o prima de instalare egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data instalarii.

Atat prima de incadrare, cat si prima de instalare, se restituie integral de catre angajat daca inceteaza raporturile de munca din motive imputabile lui intr-o perioada mai mica de 12 luni de la data incadrarii in munca.

Numarul somerilor, in scadere

Aproape 410.000 de someri au fost inregistrati in luna mai, cu 15.903 mai putin decat in aprilie, rata somajului fiind de 4,56%, cu 0,17 puncte procentuale mai mica decat cea din luna precedenta, a anuntat, joi, ANOFM.

Peste 10.700 de locuri de munca erau disponibile, la nivel national, in perioada 31 mai - 6 iunie, cele mai multe fiind in Capitala si in judetele Cluj, Iasi, Harghita, Satu Mare, Timis, Bistrita-Nasaud, Tulcea si Sibiu, potrivit ANOFM.

La nivel national, pentru persoanele cu studii superioare erau inregistrate 931 de locuri de munca, cele mai multe pentru meseriile de inginer, subinginer si programator (90), consilier financiar-bancar (49), asistent medical generalist (35), consilier vanzari asigurari (30) si inspector asigurari (15).

Pentru studii medii, profesionale si lucratori necalificati sunt disponibile 9.857 locuri de munca, cele mai multe pentru confectioner-asamblor articole din textile (778), muncitor necalificat in industria confectiilor (671), manipulant marfuri (582), operator confectioner industrial imbracaminte din tesaturi, tricotaje, materiale sintetice (525) si vanzator (339).

Foto: captura wikimedia


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri