Spania este vazuta drept marea favorita in a castiga trofeul european, lucru explicat si pe baza faptului ca are cel mai scump lot de jucatori, valoarea acestora ridicandu-se la 658 miliarde euro, potrivit transfermarkt.de.

La polul opus se afla Irlanda, care cu un lot de jucatori care totalizeaza 71 milioane euro, care este vazuta de catre casele de pariuri cu cea mica sansa de a triumfa la Euro 2012.

Atat economiile Spaniei, ultima tara castigatoare a campionatului european de fotbal (in 2008, intr-o finala cu Germania – n.r.), cat si Irlandei sufera in prezent din cauza crizei din zona euro.

Tara din peninsula Iberica are o rata a somajului record, de 22,4%, in timp ce somajul in randului tinerilor sub 25 de ani este trecut de 50%. Spania se confrunta si cu o criza bancara, pe fondul franarii bruste a economiei dupa spargerea balonului imobiliar. Autoritatile de la Madrid iau in calcul chiar nationalizarea unor banci pentru ca acestea sa poata supravietui crizei.

In Irlanda, parlamentul a aprobat la finele lui 2010 un pachet de ajutor de 85 miliarde euro de la Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI), dupa ce tara a trecut printr-o adanca criza bancara. Astfel, irlandezii se vor confrunta cu reduceri bugetare si cresteri de taxe in urmatorii ani pentru a obtine fondurile necesare asigurarii stabilitatii sectorului bancar.

Principalele contracandidate ale Spaniei la castigarea Euro 2012, Olanda si Germania, o duc mult mai bine din punct de vedere economic.

Citeste si:

De exemplu, la obligatiunile germane pe doi ani se ofera randamente negative, investitorii platind astfel bani pentru a-si plasa fondurile intr-un loc sigur pe timp de criza.

Franta, Italia si Anglia pastreaza si ele sanse de castigare a Euro 2012. Din punct de vedere economic, Italia se confrunta cu costuri de finantare ridicate, de peste 6%, in conditiile in care necesarul de finantare al tarii se ridica la peste 600 miliarde euro in urmatorii trei ani.

Franta are probleme cu reformarea statului social, in conditiile in care rata somajului este la 10% iar datoria publica se apropie de 90% din PIB. Totodata, o intalnire in fazele eliminatorii ale Euro 2012 cu nationala Germaniei ar prilejui o disputa “apriga” intre Francois Hollande si Angela Merkel, cei doi contrandu-se deja asupra tratatului european de disciplina bugetara.

La acest campionat european participa si Grecia, tara cotata cu antepenultima sansa de a castiga Euro 2012. Grecii trec printr-o mare criza economica, majoritatea analistilor estimand ca statul elen va parasi zona euro si se va intoarce la drahma.

UEFA – venituri de 1,6 miliarde de pe urma Euro 2012

Campionatul European gazduit de Polonia si Ucraina care debuteaza vineri va deveni unul dintre cele mai importante evenimente sportive la nivel mondial din punct de vedere financiar.

Potrivit emirates247.com, UEFA va obtine venituri comeciale de cel putin 1,6 miliarde dolari, rivalizand cu castigurile inregistrare de FIFA cu Cupa Mondiala, desi la acea competitie participa 32 de echipe.

Romania nu participa la editia din acest an a Campionatului European, dar are in plan, ca peste un deceniu, competitia fotbalistica sa se desfasoare la Bucuresti, Cluj sau Constanta.