Pentru anul urmator, Banca Mondiala a redus usor estimarea de crestere economica a Romaniei, de la 3%, cat anticipa in ianuarie, la 2,8%, scrie Mediafax. Institutia internationala se asteapta la o accelerare a activitatii economice in 2014, cu un avans de 3,4%.

Ultimele prognoze de la FMI si Comisia Europeana privind cresterea economica a Romaniei in acest an sunt usor mai ridicate decat proiectia Bancii Mondiale. Astfel, FMI se asteapta la un avans al PIB de 1,5%, iar Comisia Europeana de 1,4%.

"Tarile in dezvoltare ar trebui sa se pregateasca pentru o perioada lunga de volatilitate la nivelul economiei globale, prin acordarea unei atentii sporite startegiilor de dezvoltare pe termen mediu, in timp ce se pregatesc pentru vremuri mai grele. O reinflamare a tensiunilor in statele dezvoltate din Europa a erodat increderea obtinuta in primele patru luni ale anului, perioada in care s-a inregistrat o revenire a activitatii economice si o reducere a aversiunii investitorilor fata de risc", potrivit raportului Perspective economice globale al Bancii Mondiale.

In regiunea Europa si Asia Centrala, din care face parte Romania, cresterea economica va incetini de la 5,6% anul trecut la 3,3%, se mentioneaza in raport. Regiunea include 21 de state cu economii in dezvoltare.

Banca Mondiala anticipeaza o incetinire majora pentru Turcia in acest an, "dupa doi ani de crestere economica puternica dar nesustenabila", de la 8,5% anul trecut la 2,9%, presupunand ca situatia globala nu se inrautateste.

Citeste si:

Pe langa Turcia, alte economii din regiune cu legaturi economice si bancare cu Europa dezvoltata vor fi afectate in continuare de cresterea slaba inregistrata in Occident si de reducerea expunerii de catre banci.

Pentru Bulgaria, Banca Mondiala a redus la jumatate estimarea de crestere economica in acest an, de la 1,2% in ianuarie la 0,6%. Prognoza privind avansul PIB in acest an a fost revizuita in jos si pentru Republica Moldova, de la 4% la 3%, precum si pentru Serbia, de la 1,5% la 0,5%.

Banca Mondiala a ridicat usor proiectia de crestere pentru Rusia, de la 3,5% la 3,8%, si a mentinut asteptarile pentru Turcia, la 2,9%, si Ucraina, la 2,5%.