"89% dintre cei chestionati ar alege din nou Romania ca amplasament investitional. In ciuda unor probleme, asteptarile investitorilor au fost indeplinite. De asemenea, 54% dintre participanti considera situatia actuala a firmei ca fiind satisfacatoare, 42% ca fiind buna. Majoritatea sunt de parere ca acest lucru va ramane neschimbat si in 2012", se arata intr-un comunicat al Camerei de Comert si Industrie Germana in Romania (AHK Romania), informeaza Mediafax.

La chestionar, realizat in luna martie, au participat 49 de firme membre ale AHK Romania, majoritatea din sectorul servicii si comert. Acesta este parte a unui chestionar de conjunctura al Camerelor de Comert si Industrie Germane din strainatate, regiunea Europa Centrala si de Est. Peste 1.300 de firme au participat la chestionar.

"Europa Centrala si de Est (ECE) este una din regiunile europene care inregistreaza cea mai dinamica crestere, ceea ce pentru firme din Germania inseamna un potential de piata ridicat. In tarile din aceste regiuni firmele germane au investit pana in prezent circa 105 miliarde de euro-circa o zecime din totalul investitiilor directe germane. In Romania, investitiile directe germane s-au situat la sfarsitul anului trecut la peste 5,6 miliarde de euro, conform datelor Bancii Federale Centrale", se mentioneaza in comunicat.

Pentru multe firme internationale, investitiile in Europa Centrala si de Est sunt indispensabile si, dupa cum arata sondajul, rentabile. In medie patru din cinci firme ar investi din nou in "tara-gazda".

Situatia economica actuala din tara respectiva a fost apreciata de majoritatea ca fiind mai degraba rea (49% in media ECE), iar pentru 2012 firmele nu se asteapta la imbunatatiri semnificative. Totusi, in ce priveste propriile afaceri firmele sunt increzatoare, avand in vedere ca cifrele de afaceri au crescut in medie, iar pentru anul in curs se asteapta la noi cresteri.

Citeste si:

Asteptarile pozitive se reflecta si in intentiile de investitii si in ce priveste angajarile. In majoritatea tarilor firmele intentioneaza sa angajeze personal. Pozitive sunt si raspunsurile in ce priveste planurile de investitii.

Ca un avantaj al regiunii vad majoritatea potentialul fortei de munca. Mai ales costurile scazute au fost apreciate ca fiind un avantaj al amplasamentului investitional. Potrivit sondajului, in Romania desi salariile au crescut, costurile cu forta de munca raman foarte scazute in comparatie cu Germania.

In ceea ce priveste nemultumirile firmelor germane fata de regiune, acestea se refera mai ales la coruptie, predictibilitatea politicilor economice, siguranta juridica si transparenta in licitatiile publice. Rezultatele in ce priveste aceste puncte sunt mai slabe decat cu un an in urma, iar Romania se afla la aceste capitole sub media ECE.