Indicele de incredere a populatiei a inregistrat in luna mai cea mai mare valoare de la debutul crizei, conform Barometrului de Incredere a Consumatorului realizat de compania de cercetare GfK Romania.
Numarul neincrezatorilor s-a redus de la 61% acum un an la 50% in prezent.

Daca in mai 2011, aproape patru din zece dintre cei chestionati credeau ca situatia financiara a familiei lor se va inrautati in urmatoarele 12 luni intr-o mai mica sau mai mare masura, in mai anul acesta doar 27% mai cred acest lucru, in vreme ce 24% se asteapta ca situatia lor sa se imbunatateasca si 42% sa ramana la fel ca in prezent.

Comparand starea lor financiara prezenta cu cea din urma cu un an, jumatate dintre cei chestionati afirma ca aceasta s-a degradat, fata de 64% care considerau acest lucru in mai 2011. Pe de alta parte, 11% afirma ca traiesc mai bine decat in mai 2011.

In privinta situatiei financiare a tarii, anul trecut 80% dintre cei chestionati credeau ca economia nu merge bine, in timp ce in prezent acest procent a scazut la 65%. Doi din zece romani vad chiar o indreptare a situatiei economice in urmatoarea perioada.

“Ca de obicei in perioada campaniilor electorale din ultimii ani, promisiunile oamenilor politici au un efect foarte convingator asupra romanilor, iar aceasta se traduce in cresterea indicatorului de incredere”, spune Andi Dumitrescu, director general GfK Romania.

De asemenea, mai mult de trei sferturi dintre romani nu considera ca este momentul potrivit pentru a economisi, iar opt din zece spun ca este putin probabil sa puna bani deoparte in urmatorul an.

Pe de alta parte, 87% din populatie crede ca preturile au fost mai ridicate in mai 2012 fata de aceeasi perioada a anului anterior, iar 77% estimeaza ca acestea se vor mari pe parcursul urmatorului an.

Oamenii sunt mai increzatori si in stabilitatea locurilor de munca: doar 58% dintre romani cred ca somajul va creste in decursul acestui an, cu 10 procente mai putin decat in mai 2011.

Intentia de achizitie a unor bunuri de folosinta indelungata ramane scazuta. Totusi, aproape 18% isi doresc sa investeasca in lucrari de imbunatatire a locuintei, dar numai 6% intentioneaza sa isi cumpere sau sa isi construiasca o casa in urmatoarea perioada.

Informatiile provin din Barometrul de Incredere a Consumatorului, studiu cofinantat de Comisia Europeana si realizat lunar de GfK Romania. Datele sunt reprezentative pentru populatia Romaniei in varsta de 15 ani si peste, esantionul fiind de 1000 de persoane intervievate in fiecare luna.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri