Castigul salarial mediu net a scazut in mai cu 23 lei, sau 1,5%, comparativ cu aprilie, cand au fost acordate primele de Paste, ajungand la 1.530 lei, cele mai mari salarii, de 4.325 lei, fiind inregistrate in extractia de petrol si gaze, iar cele mai mici (845 lei) in hoteluri si restaurante, scrie Mediafax.
"In majoritatea activitatilor din sectorul economic nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic fata de luna aprilie 2012, cand s-au acordat prime ocazionale (prime de Paste), sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou) ori s-au realizat productii si incasari mai mari (functie de contracte). De asemenea, castigul salarial mediu net din luna mai 2012 a scazut ca urmare a nerealizarilor de productie, incasarilor mai mici (functie de contracte), dificultatilor financiare si lipsei de comenzi cu care s-au confruntat unele unitati economice", se arata intr-un comunicat al INS.

Cele mai mari scaderi s-au inregistrat in industria metalurgica (11,7%), iar cele mai mai cresteri in serviciile anexe extractiei (16%).

"In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna aprilie, in administratie publica (-0,5%), ca urmare a acordarii in luna precedenta de sume pentru diferite sporuri ori a platii concediilor de odihna; sanatate si asistenta sociala (-0,4%), ca urmare a platii drepturilor salariale cuvenite salariatilor cu castiguri salariale mici, din unele unitati din domeniul asistentei sociale care s-au confruntat cu dificultati financiare in lunile precedente. In invatamant castigul salarial mediu net a crescut fata de luna aprilie cu 2,4% ca urmare a platii cu ora a cadrelor didactice", se precizeaza in comunicat.

Comparativ cu luna mai a anului precedent, castigul salarial mediu net a crescut cu 4,9%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 103,1%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri