Procedurile de numire a unui manager privat la companiile Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica si Transelectrica vor fi incheiate pana cel tarziu la 25 iulie, a anuntat, joi, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, informeaza Mediafax.
"Nu am reusit sa parcurgem toate etapele pana la sfarsitul lunii iunie, dar pana la 25 iulie avem management profesionist privat la aceste patru companii", a spus Chitoiu.

Pentru 24-25 iulie este anuntata o noua misiune la Bucuresti a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.

Guvernul s-a angajat fata de FMI sa numeasca manageri privati pentru noua companii, cu posibilitatea extinderii listei cu inca sase societati. Pana in prezent insa nu a fost numit niciun manager privat.

Ministerul Economiei a anuntat, joi, ca a inceput procedura de selectare a consultantilor care vor recruta manageri profesionisti pentru 47 de companii de stat si ca vrea astfel sa implice tehnocratii in "administrarea bogatiei nationale".

Pe lista companiilor se numara Hidroelectrica, Oltchim, Oil Terminal, Conpet, Romgaz, Transgaz, ELCEN, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Galati, Electrocentrale Paroseni, Transelectrica, Electrica, Salrom, Societatea Nationala a Apelor Minerale, Baita Stei, Conversmin, Econord, Eurotest, CIR SA, Cupru Min Abrud, Institutul de Proiectari Chimice Iprochem, Servicii Publice, Certej si Rosiamin.

Sunt inscrise de asemenea filialele Hidroserv ale Hidroelectrica, respectiv Bistrita, Cluj, Sebes, Curtea de Arges, Ramnicu Valcea, Slatina, Portile de Fier si Hateg, precum si filialele Transelectrica -Smart, Formenerg, Teletrans, Icemenerg si Icemenerg Service, precum si filialele Electrica - Distributie Muntenia Nord, Distributie Transilvania Nord, Distributie Transilvania Sud, Electrica Serv, Servicii Energetice Banat, Servicii Energetice Dobrogea, Servicii Energetice Moldova, Servicii Energetice Oltenia si Servicii Energetice Muntenia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri