Interesul investitorilor italieni pentru Romania nu a scazut, ci dimpotriva, in ciuda recesiunii economice si a faptului ca se confrunta cu birocratia si instabilitatea politica si legislativa. Cele mai mari avantaje competitive ale Romaniei in fata investitorilor straini sunt date de di­men­siunea pietei in­ter­ne si potentialul de dezvoltare a sectoarelor din economie asa-zis ignorate de oamenii de afaceri autohtoni in perioada ultimilor 22 de ani.
"Romania era considerata odata cel mai important producator agricol din centrul si estul Europei, iar astazi vad ca aceasta tara bogata in resurse importa aproape 70% din necesarul agricol pentru consum. Nu este foarte avantajos, cand aveti atatea resurse la indemana. De aceea, trebuie sa va straduiti mai mult in ceea ce priveste absorbtia fondurilor structurale de la Bruxelles, pentru investitii de amploare, atat in infrastructura, cat si, asa cum am spus, in agricultura, deoarece consider ca pentru economia Romaniei, agricultura reprezinta cu adevarat o mina de aur", a de­clarat intr-un interviu acordat wall-street.ro Mario Cospito (foto), ambasadorul Republicii Italia la Bucuresti, al saselea exportator global si a opta putere industriala din lume.

Daca Romania ar atrage toate fondurile structurale si de coeziune, precum si cele destinate agriculturii puse la dispozitie anual de catre Uniunea Europeana acest lucru ar majora consistent investitiile, veniturile bugetare si implicit Produsul Intern Brut (PIB) prin efect de multiplicare. In situatia de acum, Romania risca sa devina pana la urma un contributor net la bugetul Uniunii Europene si asta nu din cauza altora, ci pentru ca nu este in masura sa ia ceea ce i se ofera.

Romania a ajuns la o rata de absorbtie a fondurilor europene de doar 6,56%, spre comparatie cu Polonia, de exemplu, unde rata se situeaza la peste 40%. Acest tip de finantare poate reprezenta si un avantaj competitiv in atragerea puternica a investitorilor in diferite domenii ale economiei. Pentru aceasta, insa, in opinia ambasadorului, trebuie simplificat sistemul procedural, eliminata birocratia si, de asemenea, imbunatatita infrastructura - ceea ce reprezinta o cerinta nu numai din partea investitorilor italieni care sunt interesati de Romania, dar si a celor din alte state.

"Investitorii italieni sunt interesati de agricultura romaneasca, deoarece Italia este deja o economie dezvoltata, iar oportunitatile de investitii in sectorul agriculturii din peninsula sunt mult mai reduse. Pe de alta parte, desi Romania se bucura de un potential urias de crestere, infrastructura subdezvoltata reprezinta un obstacol. Este intra-devar o problema daca drumul de la Timisoara la Bucuresti il parcurgi, de exemplu, in 6-7 ore, daca infrastructura feroviara este invechita, precum si cea din zona porturilor situate de-a lungul Dunarii sau a Marii Negre, iar transportul de marfuri se dovedeste extrem de constisitor", apreciaza ambasadorul.

Schimburi bilaterale de 11 mld. euro intre Romania si Italia


Investitiile straine directe realizate de companiile din peninsula in Romania au totalizat in 2011 aproximativ 300 de milioane de euro. In acelasi timp, valoarea totala investitiilor straine directe italiene, de pana la sfarsitul lui 2010 insumau 2,8 miliarde de euro.

De asemenea, schimbul bilateral dintre Italia si Romania a fost intotdeauna unul puternic, cu o structura diversificata. Mai mult, odata cu aderarea Romaniei la UE in 2007, volumul exporturilor si importurilor dintre cele doua state europene a crescut considerabil. Astfel, anul trecut schimburile de bunuri si servicii dintre Italia si Romania au depasit recordul inregistrat in 2008: Importurile din Italia au insumat mai mult de 6 miliarde de euro, in timp ce exporturile catre statul italian au fost, in acelasi an, in valoare de peste 5 miliarde de euro.

"Aceste cifre indica faptul ca legaturile puternice economice si comerciale existente intre tarile noastre s-au mentinut, in ciuda crizei economice si financiare", spune Mario Cospito. El a daugat ca, pe categorii de marfuri, schimburile realizate intre cele doua state nu sunt divergente, cele principale fiind reprezentate de: masini si echipamente, mecanice si electrice; autovehicule si alte tipuri de echipamente de transport, metale, minerale, materiale plastice, cauciuc si articole conexe.

"Odata cu alegerile parlamentare calmul politic va fi atins"


"Prezenta economica italiana in Romania este caracterizata de activitatea antreprenoriala a peste 16.000 de companii mici si mijlocii, dar si corporatii de mari dimensiuni, din diferite arii de ativitate. Din datele pe care le avem, criza financiara nu a influentat puternic pana in prezent investitiile acestor companii, dar cred ca va exista o usoara diminuare a viitoarelor investitii italiene, ceea ce se poate traduce si printr-o reducere a ocuparii in Romania", a declarat Mario Cospito.



In opinia sa, problemele mediului de afaceri sunte generate de faptul ca aceasta criza dureaza mult prea mult si, ca urmare, atentia investitorilor este indreptata preponderent asupra eficientizarii afacerilor, fiind expusi la o competitie pe piata din ce in ce mai dura. Nici cele trei banci italiene prezente in Romania, care reprezinta 19% din totalul sistem bancar roman, nu au scapat de efectele crizei, in contextul in care fluxul de capital de la bancile mama catre subsidiare s-a redus.

Un impact important asupra mediului de afaceri din Romania il are si instabilitatea politica, mai spune ambasadorul, ceea ce este comun si pentru Italia sau alte state din Europa. "O instabilitate politica intr-o perioada in care domneste criza financiara si economica nu este de dorit. Sper ca partidele politice din Romania sa gaseasca o modalitate sa stabilizeze situatia politica locala cat mai curand. Cred, de asemenea, ca odata cu alegerile parlamentare lucrurile se vor stabiliza si calmul politic va fi atins. Urmarim cu multa atentie evolutia situatiei politice din Romania".

Piata fortei de munca din Romania resimte lipsa specialistilor


In acelasi timp, migratia si lipsa fortei de munca specializate, cresterea coruptiei, lipsa finantarii si a perspectivelor de dezvoltare sunt cele mari patru tendinte cu care se confrunta mediul de afaceri si implicit companiile italiene care investesc in Romania.

"In opinia mea, pentru a contracara efectele generate de aceste tendinte, factorul politic trebuie sa se ocupe mai mult de sectorul academic, educational; sa stimuleze mult mai mult tinerii sa studieze specializari importante, precum ingineria. Trebuie, de asemenea, sa imbunatiti productivitatea muncii pentru a ajunge la standarde mult mai inalte si de a concura intr-o zi cu state precum China, India, Brazilia", a afirmat ambasadorul Italiei la Bucuresti.

Specialistii romani care pleaca din tara fac acest lucru deoarece lucreaza in domenii in care salariile nu sunt la standarde europene. De altfel, "principalul motiv pentru care companiile italiene si nu numai au venit aici dupa 1990 il reprezenta costul scazut al fortei de munca. La acea vreme costul cu forta de munca in Romania era semnificativ mai redus decat in Italia". Astazi, dupa 20 de ani, costul scazut cu forta de munca - unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale Romania in raport cu alte state europene - s-a diminuat semnificativ.

Cu toate acestea, in opinia ambasadorului Romania ramane o tara competitiva, din acest punct de vedere, deoarece costul cu forta de munca este in continuare mult mai mic decat in Italia, in timp ce fiscalitatea este una redusa. "Voi aveti 16% taxa unica, pe cand in Italia aceasta ajunge la 50%".

"Situatia din zona euro este foarte importanta pentru Romania"


"Cred ca nici un analist nu poate spune cu exactitate cand anume se va incheia criza financiara. Cert este ca liderii celor mai mari puteri din zona euro au convenit, in cadrul intalnirii de la Roma, ca vor salva Uniunea Europeana urmand si ca tarile cheltuitoare sa devina mai responsabile inainte de a primi ajutor. Cu toate acestea, provocarile vor persista si in urmatorii 10-15 ani pentru statele cu datorie mare. De aceea cred ca responsabilitatea si stabilitatea politica din urmatorii ani in Europa vor fi cu adevarat importante in contextul unor provocari dure", a declarat ambasadorul.

In opinia sa, fiecare guvern din zona euro trebuie sa implementeze masurile luate Comisia Europeana, masuri care au rolul si destinatia sa stabilizeze situatia interna a fiecarui stat membru.

Situatia economica din statele membre ale zonei euro va arata cateva semne pozitive in urmatorul an, in timp ce Italia, ca de altfel si Spania vor ramane, din pacate, inca intr-o lumina negativa. "Franta este mai mult sau mai putin la nivelul zero, in ceea ce priveste cresterea economica, iar pentru Germania previziunile tintesc o cifra egala cu 1-2%. Conform OECD, odata cu startul noului an cresterea va fi mult mai substantiala. Asta inseamna ca productia industriala va creste, exporturile, de asemena, iar investitiile straine vor veni din nou catre Europa. Daca aceste previziuni se confirma atunci de la jumatatea anului 2013 zona euro va reintra pe un trend ascendent".




In ceea ce priveste datoria publica a Italiei, ambasadorul a precizat ca pana "si Germania are o datorie publica destul de mare comparativ cu perspectivele sale economice. Asadar, trebuie sa stabilizam datoria publica in zona euro cu scopul de a o reduce, in timp, substantial. Acest proces se poate realiza doar in doua modalitati, care de obicei, trebuie adoptate impreuna: crestere economica de cel putin 2,5% anual si reducerea cheltuielilor publice".

A taia din cheltuielile publice inseamna ca trebuie sa tai si din bunastarea populatiei. "Statul bunastarii a existat de mai bine de 15 ani in Italia. Nu este usor sa explici unei generatii tinere ca va beneficia de mai putina educatie publica, mai putina sanatate, infrastructura, s.a.m.d. Si, nu in ultimul rand, de mult mai multe taxe", a comentat ambasadorul.

Care sunt implicatiile pentru Romania?
"Este foarte important pentru Romania ceea ce se intampla in zona euro, mai ales, daca luam in considerare ca o pondere de 60-65% din schimbul bilateral al Romaniei este cu tarile din zona euro. De asemenea, majoritatea investitiilor straine provin din acest state, de exemplu: Germania, Italia, Franta, Spania, chiar cei mai importanti parteneri comerciali ai Romaniei. Fiind toti membrii ai zonei euro, este indirect si in interesul Romaniei ca aceste state sa nu sufere din cauza crizei economice si financiare".

Cele mai importante investitii italiene in Romania


Cel mai mare investitor italian in Romania este Enel. Compania este angajata intr-un vast program de investitii care vizeaza imbunatatirea retelei de distributie in regiunile in care opereaza (Muntenia, Banat si Dobrogea). Din 2005, atunci cand a intrat pe piata romaneasca, Enel a investit local sute de milioane de euro, destinate imbunatatirea si modernizarea infrastructurii. In ceea ceea ce priveste energia regenerabila (eoliana), parcurile eoliene care apartin Enel Green Power Romania, si sunt functionale se afla la: Salbatica I, Agigiol si Corugea, Moldova Noua si Salbatica II.

Pe pozitia doua, se afla producatorul de anvelope Pirelli. Inca din 2005, cand si-a inceput activitatea in Romania, compania a investit 300 de milioane de euro, iar suma totala va ajunge la mai mult de 450 de milioane de euro in 2014. Aceste investitii sunt realizate in uzina din Slatina, compusa dintr-o unitate de productie de anvelope pentru autoturisme si o alta dedicata productiei de cabluri de otel la Bumbesti Jiu-Gorj, intr-o instalatie unde filtre pentru motoare diesel sunt produse.

Investitii majore realizate in 2012


Fabrica De Longhi de la Jucu, fosta Nokia, reprezinta una dintre cele mai importante unitati de productie din strategia De Longhi la nivel global. Investitia, estimata in jurul a 30 de millioane de euro, va genera intre 600 si 1.000 de noi locuri de munca.

Tenaris a inaugurat saptamana trecuta, in fabrica din Zalau, o noua linie de finisare pentru conducte de cazane. Managerul Tenaris Silcotube a declarat ca investitia, egala cu 60 milioane de dolari, este una dintre cele mai semnificative ale intreprinderii. Acesta are ca scop sprijinirea sectorului energetic. De asemenea, tehnologiile implicate sunt printre cele mai bune la nivel mondial si genereaz o productie anuala de 75.000 tone de tevi si conducte lungi de pana la 26 de metri (cele mai lungi din lume). In urmatoarele luni, o alta investitie de 50 de milioane de dolari), este asteptata.



Mario Cospito (52 de ani) detine functia de Ambasador al Republicii Italia la Bucuresti incepand cu anul 2008. Nascut in localitatea Policoro (Matera), este casatorit si are doi copii. In anul 1984 obtine licenta în Stiinte Politice (Economie Internationala) la Universitatea din Pisa si un an mai tarziu devine Voluntar in cariera diplomatica.

Dupa sustinerea examenului de concurs 1987 ajunge Consul la Durban, perioada in care a trait experienta trecerii tarii de la apartheid la democratie si a contribuit la instalarea in Republica Africa de Sud a unor cunoscute societati italiene.
Urmeaza o experienta de Prim Secretar Comercial la Copenhaga (1991), iar apoi 4 ani mai tarziu lucreaza in cadrul Secretariatului Directiei Generale Afaceri Economice (DGAE). In aceasta perioada s-a ocupat de colaborarea financiara cu tarile Europei de Est si din fosta Uniune Sovietica, colaborand cu Secretarul de Stat Piero Fassino.

Incepand cu 1997, lucreaza in cadrul Biroului I – Afaceri Europene al DGAE. S-a ocupat indeosebi de Fondurile Structurale europene si de dosarele comunitare din domeniul industriei, pietei interne, transporturilor si coridoarelor trans-europene. In 1999 ajunge Consilier la Ambasada Italiei la Ottawa si Consilier Economic si Comercial la Ottawa pana la 1 ianuarie 2001.

Din 2001 devine Consilier pentru Afaceri Internationale al Vice Ministrului Comertului Exterior in cadrul Ministerului Activitatilor Productive. In aceasta perioada a urmarit numeroase sectoare ale politicii economice internationale, pregatind si participand la peste 170 de misiuni internationale si la foarte multe evenimente internationale ce au avut loc in Italia. S-a ocupat de asemenea de relatiile cu Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), cu Uniunea Europeana si cu alte organisme economice multilaterale.

Odata schimbarea Guvernului (2006) a fost confirmat in functia de Consilier Diplomatic al Ministrului Comertului International si al Ministrului Dezvoltarii Economice (mai 2008), iar din 2008 – numit Ambasador al Italiei la Bucuresti.


Fotografii profesionale realizate de Mircea Dragos.

Citeste si:


Ambasadorul Austriei: Investitorii ar putea deveni mai precauti daca actuala criza se prelungeste
Ambasadorul Marii Britanii: Prioritatea pentru Guvernul roman este absortia fondurilor europene





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri