Pastrarea locurilor de munca reprezinta in continuare prioritatea actualului Guvern in negocierile cu orice posibil investitor din orice domeniu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, in contextul unor discutii despre posibila privatizare a Oltchim sau a Complexului Energetic Oltenia, scrie Mediafax.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, joi, in judetul Gorj, avand, intre altele, in cursul dupa-amiezii de joi, o intalnire cu conducerea Complexului Energetic Oltenia.

"Daca va exista un investitor major, care, eventual, va veni sa investeasca, ceea ce inseamna investitii mari de tot, nu va dau ordinul, dar e vorba de miliarde, nu de milioane, atunci, prima conditie, asa cum o avem si in discutia cu Oltchimul, este pastrarea locurilor de munca. Pentru mine, am spus-o de la investirea Guvernului, nu valoarea capitalului investit e primul criteriu, ci numarul locurilor de munca. …Suntem intr-o perioada in Europa in care e mai putin important, din punctul meu de vedere, dar si al Consiliului European, valoarea investitiei financiare, cat, cel mai important, pastrarea si crearea de noi locuri de munca", a spus, joi, Ponta, la Targu Jiu.

Premierul a mentionat ca, in baza acordurilor cu FMI, Guvernul va continua demersurile pentru listarea la bursa a unor pachete de 15% din diferite companii ale statului, el mentionand ca demersurile respective au fost convenite nu de cabinetul pe care il conduce, dar care trebuie sa materializeze intelegerile anterioare.

"Din punct de vedere politic, cat voi fi eu prim-ministru, si nu vorbesc doar de Compania Energetica Oltenia, ci si de Oltchim, de listarea Transgazului, cu 15%, pe de-o parte inteleg, sunt obligatiile Guvernului Romaniei, nu a celui actual, si le-a asumat fata de FMI, de a merge pe listarea la Bursa cu un pachet de 15% pentru a exista o infuzie de capital si pentru a exista voci independente pentru a-i reprezenta pe cei 15%...Daca punem doar 15% pe Bursa, conducerea, prin managementul privat, ramane ceea ce stiti", a mai precizat Ponta.

Premierul a criticat, cu aceasta ocazie, si structura administrativa destul de mare a Complexului Energetic Oltenia, format din fuziunea termocentralelor si minelor din zona, noua structura energetica avand circa 200 de directori la conducere.

Ponta a mentionat ca va solicita o reducere la jumatate a posturilor de conducere, el reafirmand si ca, la sfarsitul acestei luni, Adunarea Generala a Actionarilor va lua decizia ca sediul CE Oltenia sa fie la Targu Jiu, in spatiul in care, pana acum, a functionat Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri