Programul va fi derulat de minister prin Agentia Romana de Dezvoltare Durabila a Zonelor Industriale, se arata intr-un proiect de hotarare de guvern elaborat de institutie, scrie Mediafax.

"Din analiza costurilor rezulta ca fondurile necesare finalizarii procesului de electrificare la nivelul intregii tari au valoarea de 1,032 miliarde de lei. Costul unitar rezultat din studiu, necesar pentru racordarea la reteaua de distributie a unei locuinte izolate, este de aproximativ 11.000 de lei", potrivit proiectului.

Toate guvernele care s-au succedat la putere din 2003 pana in prezent au promis ca vor electrifica satele si localitatile care nu beneficiaza inca de acest serviciu.

In 2003 investitia era estimata la 150 milioane de dolari, finalizarea proiectului fiind programata pentru 2005.

Citeste si:

In 2007 Guvernul a aprobat o HG potrivit careia obiectivul presupunea costuri de 150 milioane euro si urma sa fie atins in 2009.

Nici acest termen nu a fost insa respectat, astfel ca Ministerul Economiei anunta, in 2010, ca va electrifica in 2012 toate satele din Romania, implicand in finantarea lucrarilor si companiile straine care opereaza retele de distributie a energiei in Romania.

La inceputul anului in curs, Guvernul a extins pana in 2016 perioada de derulare a programului, estimand costurile la 990 milioane lei.