In trimestrul al doilea investitiile au urcat, pe elemente de structura, la utilaje (inclusiv mijloace de transport), cu 28%, si lucrari de constructii noi, cu 17,1%, scazand insa, cu 3,7%, la categoria alte cheltuieli.

"Comparativ cu trimestrul II 2011, in trimestrul II 2012 se constata o crestere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) in total investitii cu 1,7 puncte procentuale, iar in lucrari de constructii noi cu 0,2 puncte procentuale.

Ponderea investitiilor in alte cheltuieli a scazut cu 1,9 puncte procentuale", se arata intr-un comunicat al INS.

Citeste si:

Investitiile concretizate in lucrari de constructii noi au totalizat in primul semestru 14,925 miliarde lei, reprezentand 51,7% din total, fata de 51% in semestrul I 2011. Investitiile in utilaje si mijloace de transport au insumat 11,715 miliarde lei, reprezentand 40,5% din total, fata de 39,8% in prima jumatate a anului precedent.

Ramurile in care s-a realizat un volum mai mare de investitii sunt in industrie si comert/servicii (comertul cu ridicata si amanuntul, repararea autovehiculelor).

Datele Bancii Nationale a Romaniei arata ca investitiile straine directe au avut un declin de 28,9% in primul semestru, ajungand la 621 milioane euro.