In ultimele decenii, in special in anii `80 si `90, o parte din studentii greci alegeau sa studieze in afara tarii, in state precum Romania si Bulgaria, iar acest trend pare sa revina in prezent, pe fondul crizei economice.
Presa elena scrie ca aproape 8 din 10 studenti greci care deja s-au inscris la universitati din Cehia si Slovacia, vor acum sa fie admisi la studiu in facultatile din Romania si Bulgaria, datorita costurile scazute de trai.

Totodata, in afara de studentii greci, si alti tineri europeni aleg sa studieze in cele doua tari din aceleasi motive, reusind astfel sa economiseasca bani, noteaza greekreporter.com.

In 2008, cand recesiunea globala a inceput, interesul tinerilor greci de a studia in tari populare precum Marea Britanie, Italia, Franta, Germania si Statele Unite ale Americii a scazut semnificativ comparativ cu tarile balcanice. In 2011 erau 2.339 de studenti greci in universitatile din Bulgaria, Romania, Slovacia si Cehia, fata de doar 1.315 in 2007.

Numarul acestora este de asteptat sa urce brusc la aproape 2.600 in acest an, in conditiile in care Grecia intra in cel de-al cincelea an de recesiune, iar ultimele masuri de austeritate presupun noi taieri in cheltuielile guvernamentale, fiind afectata si educatia.

Cele mai populare specializari din tarile balcanice in randul studentilor greci sunt medicina (28%), dreptul (24%), stiintele tehnice (20%) si economia (16%).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri