Contractele colective de munca vor fi negociate obligatoriu in fiecare an in ceea ce priveste salariile, timpul si programul de lucru, in caz contrar urmand sa fie declansat conflictul de munca, iar contractele vor include clauze de protectie a conducerii organizatiilor sindicatelor si patronatelor, scrie Mediafax.
Propunerile modifica forma actuala a Codului de Dialog Social si au fost primite din partea mai multor organizatii sindicale si patronale de catre Guvern, care le-a transmis spre aprobare Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.

Astfel, contractul colectiv de munca va fi incheiat pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni si mai mare de 48 luni, iar partile pot hotari prelungirea aplicarii contractului pe o durata cel mult egala cu durata initiala.

Pe lista propunerilor transmisa catre FMI se regaseste si un articol care stabileste ca anual, in mod obligatoriu, vor fi initiate negocieri colective avand ca obiect cel putin salariile, timpul si programul de lucru, conditiile de munca si formarea profesionala.

Negocierea colectiva va avea loc cu cel putin 60 de zile inaintea expirarii contractelor colective de munca incheiate pe minimum un an sau cu cel putin 60 de zile inaintea expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca, in cazul in care acestea sunt incheiate pe mai mult de un an.

Pentru functionarii publici, functionarii publici cu statut special si ceilalti angajati din sectorul bugetar, negocierile purtate in vederea incheierii acordurilor colective de munca sau contractelor colective de munca vor incepe cu cel putin 60 de zile inainte de fundamentarea proiectelor de buget pentru anul urmator, la nivelul fiecarui ordonator de credite, si vor fi finalizate in cel mult 30 de zile dupa aprobarea bugetului.

Contractele colective de munca/acordurile colective vor cuprinde si clauze referitoare la protectia celor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale si patronale, respectiv a reprezentantilor angajatilor, care pot fi negociate la un nivel superior fata de prevederile legale care privesc aceasta protectie.

Daca angajatorul refuza sa inceapa negocierea unui contract colectiv de munca, angajatii vor avea dreptul sa declanseze conflictul colectiv.

Comparativ cu legislatia actuala care stabileste ca, pe toata durata participarii la greva, contractul individual de munca al angajatului se suspenda de drept si in perioada suspendarii se mentin doar drepturile de asigurari de sanatate, propunerea transmisa FMI prevede ca, pe toata durata participarii la greva, contractul individual de munca se suspenda, dar ca in perioada suspendarii se mentin drepturile care decurg din acest contract, cu exceptia drepturilor de natura salariala "cu privire la care partile pot conveni modalitati de acordare/recuperare ulterior incheierii conflictului".

O alta propunere este ca pentru spatiile din imobilele aflate in domeniul public sau privat al statului in care isi desfasoara activitatea confederatii sindicale sau patronale sa fie incheiate contracte de comodat pe durata existentei organizatiilor, iar acestea sa primeasca in concesiune terenuri din proprietatea statului pentru construirea de sedii proprii. In acelasi timp, bunurile si serviciile care fac obiectul activitatii sindicale sau patronale sunt scutite de TVA.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri