Directorul FNGCIMM, Aurel Saramet, invinuit in cazul unei fraude bancare de 22 de milioane de euro, are terenuri, case in Bucuresti si Snagov, dar si bijuterii, tablouri si o colectie numismatica valorand 97.000 de euro si a acordat unor persoane imprumuri de 59.000 de euro si 200.000 de lei.
Conform declaratiei de avere din iunie 2012, Saramet are un teren intravilan de peste 200 de metri patrati in Bucuresti, achizitionat in 2003, 2, 25 hectare de teren agricol, in judetul Constanta, achizitionate in 2004 si 14 hectare de teren extavilan, din alta categorie decat cel agricol, forestier sau luciu de apa, zona in care se afla acestea fiind stearsa din formular, noteaza Mediafax.

Aurel Saramet mai are trecute in declaratia de avere o casa in Bucuresti, de 272 de metri patrati, si una la Snagov, de 372 de metri patrati, ambele dobandite in 2002. In aceeasi declaratie Saramet mai are trecute o casa de 164 de metri patrati in Bucuresti, cumparata in 1995, si o casa de vacanta de 77 de metri patrati in judetul Prahova, la ambele figurand ca titular Vladimir Saramet.

El mai are doua autoturisme Mercedes si un Ford Fiesta, bijuterii de 9.500 de euro, achizitionate incepand din anul 2000, o colectie numismatica de 19.500 de euro si tablouri de 68.000 de euro.

Aurel Saramet mai are doua depozite in lei la ATE Bank si la Alpha Bank, deschise in 2000, totalizand 2.270.600 de lei. El i-a imprumutat cu 59.000 de euro pe Liviu Saramet si cu cate 100.000 de lei pe Luiza Sucalus si pe Carolina Ganea. Totodata, detine actiuni la Oncomed Clinic SA si Socet SA. Saramet are actiuni in valoare de 40.706 lei la Fondul Proprietatea si de 5.546 de lei la Prospectiuni SA.

Aurel Saramet are trecuta in declaratia de avere si o datorie de 105.000 de euro catre SC Beton Construct, scadenta in 2014.

In 2011, Saramet a obtinut din salariu un venit total de 822.318 lei (peste 16.000 euro/luna) si peste 80.000 de lei din inchirierea unui imobil in strada Dionisie Fotino. Din colaborari cu FNGCIMM filialia Sfantu Gheorghe (membru CA), cu Fondul Roman de Contragarantare (membru in Consiliul de supraveghere), cu Small Finance SA (membru CA) si cu Socet SA (membru in Consiliul de supraveghere), Aurel Saramet a obtinut 49.004 lei, 90.000 de lei, 173.054 de lei si 4.224 de lei.

DIICOT audiaza, joi, o suta de persoane, intre care angajati ministeriali, intr-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzand la locuintele a 50 de suspecti si la sediile societatile acestora in Bucuresti, Ilfov, Calarasi si Giurgiu.

Invinuitii din dosar sunt acuzati ca ar fi obtinut, in mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finantarea unor proiecte de achizitii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de catre liderii gruparii, informeaza DIICOT.

Activitatea infractionala a fost sprijinita de catre invinuitii Aurel Saramet, avand calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Cercel - Duca Alexandru Claudiu, vicepresedinte al unei unitati bancare, Mihai Grigoroiu, Rosu Catalin Ionut si Atanasiu Andrei, angajati in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Diaconescu Florian Dragos.

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti si Biroul Teritorial Calarasi, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalarea banilor. In acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un numar de 50 de perchezitii domiciliare la locuintele invinuitilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi si Giurgiu", se arata intr-un comunicat al Directiei.

Potrivit sursei citate, in perioada 2010-2012, membrii grupului infractional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv obtinerea sau incercarea de a obtine un numar de 40 de credite de la 16 unitati bancare de pe teritoriul Romaniei, prin utilizarea unor documente falsificate.

Valoarea totala a prejudiciului cauzat prin activitatea infractionala este estimata la suma de 22 milioane de Euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri