"Sunt doua niveluri pentru adoptarea euro. Unul tehnic si unul politic. Cel mai bun moment este cand esti gata, este raspunsul politic. Tehnic, daca ai in vedere si mecanismul ERM, daca ai in vedere si negocierile cu partenerii europeni, deschiderea acestor discutii, care nu a avut loc, probabil va lua cinci-sase ani adoptarea euro din momentul in care incepe sa se discute despre asta. Noi nu am inceput sa discutam despre asta", a afirmat Negritoiu, dupa o conferinta la BNR, potrivit Mediafax.

El a aratat ca aminarea adoptarii euro este mai vizibila acum, in special dupa un anunt "oficial sau semioficial, dar nu este o surpriza ca 2015 nu era un termen realist".

"Adoptarea euro pentru Romania, ca specific, este o solutie pentru problemele pe care le avem noi in economie si mai ales pentru problema euroizarii economiei. Faptul ca se adopta acum sau mai tarziu nici asta nu este foarte rau. Cel mai important este mentinerea obiectivelor politice pe care le-am avut de corectare a indicatorilor macroeconomici si de asezarea unor politici sanatoase care sa sustina cresterea si dezvoltarea. Eu am perceput ca inainte obiectivul 2015 era tocmai o ancora de mentinere a acestor obiective de politica economica", a spus Negritoiu.

Un alt economist roman este si mai pesimist si crede ca Romania are nevoie de 20-30 de ani pana sa intruneasca criteriile de convergenta reala.

De cati ani avem nevoie pentru aderarea la euro? Acest economist sustine ca ar putea sa mai treaca 20-30 de ani

De cati ani avem nevoie pentru aderarea la euro? Acest economist...