"In cadrul intrevederii, reprezentantii institutiilor financiare internationale au afirmat ca Romania va trebui sa-si indeplineasca angajamentele existente pentru a putea incheia un nou acord, avand in vedere ca, in cadrul actualului program, mai multe reforme structurale nu au fost finalizate conform graficului stabilit", relateaza un comunicat de presa. citat de Mediafax.

De asemenea, expertii FMI, ai Comisiei Europene si Bancii Mondiale au mai spus ca, pentru a obtine crestere economica, "Romania are nevoie de o crestere a productivitatii, de investitii de capital in productivitate, dar si investitii in capitalul uman".

Seful delegatiei, reprezentantul FMI, Erik de Vrijer, a spus ca "este foarte important sa se realizeze reforma sistemului de sanatate, dar si ca actualul sistem de educatie sa formeze persoane cat mai bine pregatite pentru a raspunde cerintelor existente pe piata muncii".

Totodata, in intrevederea cu delegatia comuna a organismelor internationale, presedintele Basescu a afirmat ca "pentru Romania cel mai important lucru trebuie sa fie in prezent implementarea unor masuri care sa genereze crestere economica sustenabila", se mai arata in comunicat.