Executia bugetului general consolidat dupa primele zece luni s-a incheiat cu un deficit de 7,2 miliarde de lei, respectiv 1,19% din PIB, fata de un deficit de 2,3% din PIB in perioada similara din 2011 si de 1,18% din PIB la finele lunii septembrie, conform Mediafax.
Comparativ cu primele zece luni din 2011, deficitul bugetar este in scadere cu 6,1 miliarde de lei.

Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI sa reduca deficitul bugetar in acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB in 2011. Deficitul bugetar ar urma sa scada anul viitor la 1,7% din PIB.

Produsul Intern Brut estimat pentru acest an este de 607,3 miliarde lei, astfel ca Guvernul mai are la dispozitie pentru ultimele trei luni ale anului un spatiu de cheltuieli neacoperite de venituri bugetare de aproape 6,1 miliarde lei pentru a se incadra in tinta de deficit.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 159,4 miliarde lei (26,2% din PIB) la finele lunii octombrie, inregistrand o crestere cu 7,2% fata de perioada similara a anului precedent in termeni nominali si cu 0,5 puncte procentuale ca pondere in PIB.

Veniturile fiscale au inregistrat in termeni nominali o crestere cu 9,8% fata de anul precedent, evolutii favorabile inregistrandu-se la taxa pe valoarea adaugata (+7,2%), accize (+7,3%), impozit pe venit (+12,2%), impozit pe profit (+6,8%).

Veniturile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut, de asemenea, datorita colectarii incepand cu anul 2012 a contributiei pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii conform OUG nr. 77/2011.

La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat cresteri fata de anul precedent in cazul veniturilor din impozite si taxe pe proprietate (+3,1 %) si venituri nefiscale (+12,4%).

Contributiile de asigurari au fost in suma de 42,8 miliarde lei, mai mari cu 3,1% fata de perioada similara a anului precedent.

Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate din resurse publice au totalizat 5,8 miliarde de lei, in crestere cu 60,9% la bugetul de stat si cu 18,1% la bugetele locale.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost mai mari cu 2,9%, totalizand 166,6 miliarde de lei (27,4% din PIB), iar ponderea lor in PIB a scazut cu 0,6 puncte procentuale.

Cresterteri de alocari au fost inregistrate in principal la proiectele finantate din fonduri UE, cu 27,4% mai mari fata de anul 2011, dobanzi - 23,5%, bunuri si servicii - 10,3%.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut indeosebi la administratiile locale, precum si la fondul national de sanatate ca urmare a platilor facute pentru servicii medicale si medicamente.

Cheltuielile de personal au avansat cu 4,7%, fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea inregistrandu-se, in principal, datorita majorarii cu 8% a salariilor personalului bugetar, care se reflecta in buget incepand cu luna iulie 2012.

De asemenea, incepand cu luna februarie 2011 este inclusa majorarea de 15% acordata personalului bugetar si platile aferente contributiei de asigurari sociale datorate de angajatorii din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 25,8 miliarde lei (4,3% din PIB), in urcare in termeni nominali cu 3,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri