"Azi in sedinta de Guvern a revenit acea Hotarare promovata de Guvernul Ungureanu, in conformitate cu legea, o Hotarare de Guvern care da voie, conform legii, conform tuturor legilor privind finantele publice locale, da voie autoritatilor locale - Consiliu Local, CGMB - sa actualizeze taxele locale cu inflatia. Nu obliga, insa", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat ca din textul HG nu se intelege acest lucru foarte clar, motiv pentur care nu o va publica inca.

"Inteleg din redactarea Hotararii ca acest lucru nu e foarte clar, motiv pentru care nu o public pana nu se lamureste foarte clar ca Guvernul nu obliga in niciun fel, ci doar da dreptul, conform legii autoritatilor locale, daca doresc si numai acolo unde considera necesar si util, sa actualizeze taxele locale cu inflatia", a spus Ponta.

El a subliniat ca taxele locale nu se maresc.

"Taxele locale nu se maresc, nu se mareste nicio taxa locala si in niciun caz nu Guvernul face acest lucru. Autoritatile locale, daca asa se decide in Consiliul Local si Consiliul General, pot sa actualizeze taxele locale cu rata inflatiei", a spus Ponta.

Ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, a declarat, miercuri, ca Guvernul nu a marit impozitele si taxele locale, ci a reactualizat limitele minime si maxime ale acestora, iar consiliile locale sunt cele care le stabilesc, aratand ca este convins ca vor fi "taxe decente".

"In conformitate cu Codul Fiscal si cu legea privind impozitele si taxele locale, din trei in trei ani Guvernul trebuie sa reactualizeze limitele minime si maxime ale impozitelor si taxelor locale cu rata inflatiei. Competenta de a stabili impozite si taxe locale este a consiliilor locale. In aceste limite, consiliile pot stabili impozite chiar mai mici, pentru ca in Codul Fiscal la acest capitol se prevede ca aceste taxe pot fi mai mici cu 20%", a declarat Dusa.

Citeste si:

Guvernul a avizat majorarea taxelor si impozitelor locale pentru anul viitor, cu pana la 16,05%, au declarat surse oficiale.

In luna octombrie, Ministerul Finantelor a publicat un proiect de hotarare privind actualizarea taxelor si impozitelor locale cu rata inflatiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, reluand in mare parte prevederile unui proiect de ordonanta publicat de minister in luna martie, dar care nu a ajuns sa fie aprobat in Guvern.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat ca primarii vor decide daca impozitele, taxele si amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflatia din perioada 2010-2012, si a aratat ca s-a enervat ca reprezentantii Ministerului Finantelor nu l-au consultat si nu au explicat mai clar.

La acel moment, Ministerul Finantelor a retras de pe pagina de web proiectul de hotarare, spunind ca prognoza actuala privind rata medie a inflatiei pentru anul 2012, care trebuie folosita la stabilirea indicelui de indexare, este mai mica decat cea luata in calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare, astfel ca este necesara revizuirea analizei de impact si rediscutarea sa cu institutiile financiare internationale cu ocazia urmatoarelor consultari.

Guvernul nu va acorda bugetarilor nici anul viitor tichete de masa, tichete-cadou sau de vacanta, va sista in continuare plata unor indemnizatii lunare reparatorii pentru o categorie de revolutionari, va limita gratuitatile la transportul feroviar si va pastra inghetate angajarile in sistemul public

Aceste drepturi nu au mai fost acordate incepand cu anul 2009, iar actualul guvern intentioneaza sa blocheze platile si anul viitor, conform unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerul Finantelor.

Surse oficiale au declarat ca proiectul de ordonanta a fost aprobat de Guvern in sedinta de miercuri.