„Panorama riscurilor sectoriale”, o noua publicatie trimestriala a Coface, se concentreaza asupra riscurilor sectoarelor de activitate din intreaga lume. Economia mondiala este analizata prin intermediul a 14 sectoare de activitate in trei mari regiuni geografice: Asia emergenta, America de Nord si Uniunea Europeana.

Analiza este bazata pe trei indicatori originali – puterea cifrei de afaceri, robustetea financiara si riscul de credit.

Sectoare «Puternice»

Industria farmaceutica beneficiaza de cresterea cheltuielilor pentru sanatate. Energia profita de capacitatea sa de a genera flux de numerar. Sectorul maritim si transportul aerian, desi mai putin robuste pe plan financiar, prezinta un risc de credit moderat, datorita unei politici de risc controlat.

Sectoare «Fragile»

Perspectiva este deosebit de sumbra pentru trei dintre sectoarele de activitate: constructii, metalurgie si distributie. Incidentele de plata sunt frecvente si exista dovezi ale unui risc semnificativ, in special, in Europa de Sud.

Constructiile sunt prin natura lor, vulnerabile la climatul economic al regiunilor. Daca in SUA ne putem astepta la o usoara revenire in activitate, in Europa, dificultatile economice continua sa afecteze gospodariile si institutiile publice, care isi limiteaza investitiile, fara speranta la o revenire imediata. In China au fost luate masuri pentru a dezumfla balonul imobiliar. Cazul comertului cu amanuntul este diferit. Desi rata creantelor se schimba in mod pozitiv, sectorul sufera mai presus de toate, din cauza contractiei consumului populatiei din tarile dezvoltate.

Industria otelului din China prezinta riscuri pe termen scurt

"Globalizarea necesita o perspectiva asupra sectoarelor de activitate care o depaseste pe cea de tara si care ia in considerare strategiile companiilor din acelasi sector, constrangerile de cost legate de schimbarea materiilor prime, de adaptare la schimbarile tehnologice majore, si un nivel al cererii foarte ridicat al tarilor in curs de dezvoltare. Pentru un asigurator de credite, in contextul crizei actuale, capacitatea de a identifica si de a intelege tendintele industriei permite o preventie mai buna fata de riscuri. Analiza acestei logici sectoriale dezvoltata de expertii Coface imbogateste evaluarile noastre de afaceri si capacitatea noastra de a garanta tranzactiile", a comentat Jean-Marc Pillu, CEO-ul Coface.

Industria siderurgica este caracterizata de schimbarea cererii si a ofertei in tarile in curs de dezvoltare. In zece ani, am observat o tranzitie a productiei de otel din Europa catre Asia, reprezentand 65% din productia mondiala la momentul actual.

De asemenea, cererea de otel a fost mutata in tarile in curs de dezvoltare, timp in care cererea europeana a scazut brusc. Intr-adevar, principalele sectoare client din industria otelului sunt automobilele (50%) si constructiile (12%), ambele intampinand dificultati in Europa.

China, cel mai mare producator si consumator de otel, a fost lovit din plin de contractia activitatii din tara si a principalilor sai parteneri comerciali, ceea ce a condus la tensiuni financiare.

De fapt, sectorul siderurgic din China se caracterizeaza prin supracapacitate din cauza prezentei a mii de producatori, ceea ce face ca firmele sa devina vulnerabile la incetinirea economica actuala. Restructurarea sectorului, condusa de catre autoritatile chineze, incearca sa initieze o miscare in productia segmentului de lux pentru a spori vizibilitatea tarii pe piata internationala de otel.

Potrivit Coface, in timp ce procesul de restructurare ar putea duce la un numar de victime in randul micilor jucatori pe termen scurt, acesta va permite consolidarea retelei de companii siderurgice chineze pe termen mai lung.

Romania: Industria auto si constructiile sunt sectoarele cu cea mai mare cerere a metalelor

Romania este una dintre putinele tari noi membre ale Uniunii Europene care inregistreaza un excedent comercial privind produsele din otel. Acest lucru se datoreaza faptului ca Romania inregistreaza un excedent structural al capacitatii de productie mostenit inca din perioada economiei centralizate, ceea ce face ca industria locala sa fie puternic dependenta de cererea externa. In medie, 70% din productia locala de otel (ca si materie prima sau produse finale) este directionata catre export, iar aceasta pondere a crescut in 2008-2009.

Citeste si:

Productia locala de otel a inregistrat o crestere sustinuta in perioada 2004-2007, pana la 6,3 milioane tone metrice, al treilea nivel comparativ cu noile state membre ale UE (care au aderat dupa 2000), dupa Polonia si Cehia.

Cresterea din aceasta perioada a fost sustinuta de sectorul auto si cel al constructiilor, aproape toti indicatorii din aceste sectoare inregistrand cresteri impresionante in perioada analizata. Scaderea cererii dinspre aceste sectoare in perioada 2008-2009 din cauza efectelor crizei financiare a cauzat o corectie brusca si semnificativa a productiei locale de otel, aceasta scazand la 2.761 milioane tone metrice in 2009.

Sectorul constructiilor din Romania este in continuare intr-o faza critica. Cei mai importanti factori care au afectat sectorul constructiilor in 2011 sunt:

• Cererea redusa din partea populatiei, care se afla intr-un proces de ajustare a raportului din ce in ce mai mare dintre serviciul datoriei si venituri, rezultat din cresterea dobanzilor si scaderea incasprilor;

• Sprijinul fragil de finantare din partea sectorului bancar, investitiilor straine si guvernamentale.

Dupa scaderi semnificative inregistrate in perioada 2009-2010, anul 2011 a marcat o usoara revenire a afacerilor pentru companiile care activeaza in constructii, in timp ce datele preliminare pentru anul curent indica o stabilizare.

Astfel, conform ultimelor date publicate de INS, numarul companiilor active din sectorul constructiilor s-a redus cu
12% in 2011, comparativ cu anul anterior, dar numarul total de angajati a crescut cu 6%, liniar cu avansul cifrei de afaceri. Investitiile brute au crescut cu 34% astfel incat rata acestora ca procent din cifra de afaceri a crescut la 22% in anul 2011 fata de nivelul inregistrat in anul anterior, respectiv 17,65%.

In ciuda acestui fapt, cresterea afacerilor nu se resimte si in cresterea profiturilor, rezultatul brut inregistrat in anul 2011 fiind cu 24% mai mic decat cel din anul 2010. Mai mult decat atat, analiza consolidata a firmelor care activeaza in acest sector indica o eficienta aproape de pragul de rentabilitate, rata profitului brut fiind de aproximativ 1%.