Majoritatea economistilor au criticat puternic "spectacolul mediatic" tinut de Guvernul Ponta cu ocazia prezentarii "starii natiunii", denumire imprumutata de la raportul anual pe care presedintele SUA il prezinta in fata Congresului. wall-street.ro a incercat sa gaseasca atat plusurile, cat si minusurile acestei initiative in premiera.

Starea natiunii - bugetul cetateanului

Premierul Victor Ponta a prezentat joi seara "starea natiunii", respectiv situatia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 si proiectele care se vor putea duce la indeplinire in urmatorii patru ani, in baza alocarilor bugetare multianuale.

Proiectul de buget pentru anul viitor a fost construit pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro si un curs valutar de 4,5 lei/euro, veniturile bugetului consolidat fiind estimate la 46 miliarde euro, iar cheltuielile totale la 49 miliarde euro

Critici dure din partea economistilor. Starea natiunii disecata


Profesorul de economie Cristian Paun (foto stanga) critica pe blogul sau "spectacolul mediatic" pus in scena de Guvernul Ponta si atentioneaza ca nu a fost vorba "de un buget si nici macar de o schita a bugetului".

"Tot spectacolul nu a avut decat rolul de a ameti si mai mult pe saracul contribuabil roman care a votat ”schimbarea” si constata tot mai mult ca nu va avea deloc parte de ea. Asa numitul ”buget” a fost vandut poporului ca fiind ceva ce ii apartine. A fost servit de politicieni ca pe ceva ce poate fi controlat direct de poporul neaparat roman. [...] Acest buget, oricat s-ar chinui guvernarea socialista sa ne faca sa credem, este si va ramane doar un buget al politicienilor care extrag cu forta resursele din buzunarul nostru sub forma de taxe, deficite, datorii, inflatie", comenteaza Paun.


Pe de alta parte, economistul Adrian Mitroi crede ca avem "un buget de reparatie, un buget care a restabilit pacea sociala." In plus, el apreciaza faptul ca nu s-a vorbit de majorarea taxelor.

Florin Citu, fondatorul firmei de consultanta Florin Citu Advisory, atrage atentia ca structura bugetului este ingrozitoare, in conditiile in care Guvernul a crescut cheltuielile fixe, adica tocmai cele care constituie vulnerabilitati in cazul unui soc.

"Este primul an dupa 2009 cand ritmul de crestere a cheltuielilor va urca, in timp ce ritmul de crestere a veniturilor va scadea", subliniaza Citu.

Avem un buget pro crestere economica?

Totodata, Florin Citu (foto dreapta) crede ca acest buget prezentat de Guvernul Ponta "nu are nicio legatura cu obtinerea unei cresteri economice".

De fapt, toti economistii chestionati afirma ca nu avem parte de un buget pro crestere.

"Cred ca este un buget de cheltuieli si nu unul de investitii. Premierul a vorbit despre pasive si deloc despre active, iar acest lucru inseamna ca va face un management al deficitului si nu unul al cresterii economic", a declarat, pentru wall-street.ro, Adrian Mitroi.

Mai mult, Mitroi a subliniat ca "daca vom reusi sa conservam job-urile va fi o realizare", pentru ca acest buget nu are nicio legatura cu stimularea formarii de locuri de munca.

Si in opinia lui Paun, acest buget este tot unul de austeritate, in conditiile in care se taie din cheltuielile considerate arbitrar inutile.

...dar sunt si aspecte pozitive ale bugetului

Economistul Adrian Mitroi (foto dreapta) puncteaza si plusurile Romaniei din punct de vedere macroeconomic: deficitul bugetar de premianti, somajul mic pentru o economie din UE si faptul ca noi ne finantam independent, de pe pietele internationale, la costuri rezonabile, mai exact la un CDS sub 200 de puncte de baza.

"Avem intrunite conditiile de macrostabilitate care sa creeze crestere economica, dar aceasta nu va fi suficienta cat sa creeze locuri de munca sau sa duca la reducerea datoriei publice", conchide Mitroi.

De asemenea, si Cristian Paun noteaza in concluzie ca singurele lucruri bune pe care le aflam din prezentarea starii natiunii sunt cele legate de mentinerea deficitului bugetar sub 3% si de continuarea austeritatii pe partea de cheltuieli ale statului roman.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri