Acordul la care au ajuns liderii europeni cu ocazia summitului de la Bruxelles prevede un buget multianual al Uniunii Europene de 960 de miliarde de euro, prima scadere bugetara din istoria blocului comunitar.

[UPDATE] Bugetul UE pentru Romania in 2014-2020: 39,887 MLD. EURO


Cifra a fost dezvaluita de presedintele Frantei, Francois Hollande. Comisia Europeana solicitase un buget de 1.003 miliarde de euro.

"Este un acord la care s-a ajuns cu greu, dar cred ca este un bun compromis", a declarat Hollande, citat de AFP.

Romania ar obtine fonduri UE de peste 43 de miliarde de euro in exercitiul 2014-2020, potrivit formulei de buget convenite vineri la Consiliul European, au precizat, pentru Mediafax, surse europene.

Vineri dupa-amiaza, presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a inaintat o noua formula revizuita pentru bugetul UE 2014-2020, dupa ce in jurul pranzului se luase o pauza. Romania, dar si Bulgaria si Cehia ar fi fost nemultumite de cadrul financiar avansat vineri dimineata de presedintele Consiliului, potrivit publicatiei EUobserver.com.

De asemenea, surse oficiale precizau ca propunerea formulata dimineata de Van Rompuy reducea semnificativ alocarea pentru Romania, cu peste un miliard sub pragul de 40 de miliarde.

Pentru exercitiul financiar 2007-2013, Romania are o alocare totala de 33,5 miliarde euro.

Discutiile privind formula de calcul a bugetului UE in exercitiul bugetar 2014-2020 au inceput la nivelul Consiliului UE inca din primavara anului trecut, cand Comisia Europeana a prezentat o propunere de buget maximalist in care Romaniei ii reveneau circa 48 de miliarde de euro.

Negocierile privind bugetul au atins un punct nevralgic in 22-23 noiembrie 2012, cand dupa o reuniune care a durat doua zile Consiliul European nu a reusit sa ajunga la un consens privind bugetul.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri