EGALITATE.

Europenii amatori de terenuri in tara noastra vor avea aceleasi drepturi ca si cei romani
Cetatenii straini si apatrizii care vor sa dobandeasca drept de proprietate asupra unor terenuri din Romania mai au de asteptat cativa ani buni. In negocierile pe care Romania le-a purtat cu statele membre ale Uniunii Europene (UE) in ce priveste capitolul "Libera circulatie a capitalurilor" s-a stabilit o perioada de tranzitie de sapte ani de la data aderarii, pana cand Guvernul de la Bucuresti va elimina toate restrictiile pentru cetatenii din spatiul comunitar, cetateni care au, de exemplu, in prezent, posibilitatea de a cumpara anumite valori imobiliare in Romania.

Este nevoie insa de o lege care, conform angajamentelor asumate in discutiile de aderare, sa fie adoptata pana la sfarsitul anului 2005 si sa intre in vigoare la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, 1 ianuarie 2007.

VANZARE DE TERENURI.

Citeste si:

Asa cum romanii vor putea investi, vor putea cumpara, spre exemplu, terenuri, case sau companii in Uniunea Europeana, isi vor putea face asigurari la institutii financiare europene, conturi in banci din UE, vor putea realiza tranzactii pe bursele europene, si cetatenii din Uniune si din Spatiul Economic European (SSE) vor avea parte de aceleasi beneficii pe teritoriul Romaniei. Numai ca, in ce priveste vanzarea de terenuri catre persoanele fizice din UE, negociatorii romani au obtinut o perioada de tranzitie, pana la 31 ianuarie 2013. In acesti sapte ani, se va mentine actuala restrictie de achizitionare de terenuri agricole, paduri si terenuri forestiere.

RESEDINTA SECUNDARA.

O perioada de tranzitie de cinci ani, pana la 31 decembrie 2011, este in vigoare in ce priveste mentinerea interdictiei de dobandire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru resedinta secundara de catre cetatenii din UE si SEE. Aceasta perioada nu vizeaza investitorii, liber-profesionistii si fermierii care doresc sa investeasca in Romania. Aceste aranjamente tranzitorii sunt o masura "de protectie" pentru a evita speculatiile financiare.