Investitorii din pietele internationale au dat de inteles ca rezultatele alegerilor nu sunt pe placul lor, iar Moody's chiar a amenintat Italia cu o taiere de rating. De asemenea, politicienii europeni se tem de o intoarcere a crizei in zona euro, potrivit Der Spiegel, care acorda titlul de clovni lui Berlusconi si Grillo.

Coalitia de stanga condusa de catre Pier Luigi Bersani a obtinut 29,5% din voturi in Camera Deputatilor si a obtinut majoritatea (340 din cele 630 de mandate) multumita unui sistem care acorda 54% din mandate formatiunii care se claseaza pe primul loc.

Insa, in Senat, unde prima majoritatii este acordata la nivelul fiecarei regiuni in parte, rezultatele prezinta coalitiile de centru si de stanga foarte departe de o majoritate absoluta de 158 de mandate. In ceea ce priveste scorurile, stanga lui Pier Luigi Bersani (foto dreapta) a obtinut 31,63% din voturi, iar dreapta lui Berlusconi (foto stanga) 30,71%. Pe a treia pozitie s-a clasat fostului actor de comedie "Beppe" Grillo (foto mijloc), un personaj destul de controversat si aparent similar din punct de vedere al impactului media si politic cu binecunoscutul Dan Diaconescu, prezent pe plaiurile mioritice.

BIO: Cine este "Beppe" Grillo, acest Dan Diaconescu al Italiei

BIO: Cine este "Beppe" Grillo, acest Dan Diaconescu al Italiei

Potrivit XTB Romania, fragmentarea rezultata in urma alegerilor din Italia survine intr-o perioada plina de provocari, de la intrebarile cu privire la politica monetara a Federal Reserve pana la reducerile automate de cheltuieli publice din SUA.

Analistii XTB considera ca euro ar putea fi mai putin atragator in acest context, in timp ce investitiile in pietele de capital ar putea fi tratate cu mai multa prudenta, insa efectele s-ar putea rasfrange si asupra Romaniei daca situatia va degenera si instabilitatea politica va continua in a treia mare economie a Europei.

Andrei Radulescu, analist al Broker Cluj, considera ca tensiunile din Italia s-ar putea reflecta asupra costurilor de finantare, chiar si pentru Romania, dar si in ceea ce priveste climatul investitional. "Trebuie sa tinem cont ca Italia este destul de prezenta in ceea ce priveste investitiile in Romania", a spus Radulescu.

Situatia nu este la fel de grava ca in trecut

Italia a derulat miercuri doua licitatii de titluri de stat si, in mod surprinzator, cererea a depasit oferta, ceea ce arata in opinia lui Bogdan Ceuca, broker pe Bursa de Valori Bucuresti, ca "situatia nu este extrem de grava".

Citeste si:

Italia a atras miercuri 6,5 miliarde euro prin emisiuni de obligatiuni pe 5 si 10 ani, la costuri de finantare in urcare, insa operatiunile au fost derulate cu succes, cererea din partea investitorilor fiind mai ridicata decat inainte de alegerile parlamentare.

Desi au urcat, costurile de finantare nu au atins niveluri periculoase. Astfel, guvernul de la Roma a imprumutat 4 miliarde euro prin plasamente de obligatiuni cu maturitatea la 10 ani, la un randament mediu de 4,83%, fata de 4,17% la licitatia anterioara.

Alte 2,5 miliarde euro au fost atrase prin vanzarea de obligatiuni cu scadenşa la 5 ani, la un cost de 3,59%, in urcare de la 2,94% in urma cu aproximativ o luna.

"Pietele s-au mai calmat dupa impactul initial de la inceputul saptamanii. Personal, cred ca sunt sanse bune sa se formeze o coalitie de guvernare si sa nu se ajunga la un nou tur de scrutin in Italia", a declarat pentru wall-street.ro Bogdan Ceuca.

De asemenea, el a remarcat ca dupa doua zile de scaderi pe bursele europene, acum situatia arata destul de bine, cu "plusuri in dreptul majoritatii indicilor". "Chiar si pe Bursa de la Bucuresti cand au existat scaderi nu s-au inregistrat tranzactii foarte mari, astfel ca nu putem sa vorbim despre iesiri de capital din piata", a explicat Ceuca.

Va avea Italia soarta Greciei?

Potrivit lui Claudiu Cazacu, analist sef in cadrul casei de brokeraj XTB Romania, euro va fi cea mai afectata moneda, in timp ce bursele din Europa vor suferi si ele, dar cele mai mari scaderi vor fi inregistrate pe Bursa de la Milano.

De asemenea, el a remarcat ca aurul a fost ajutat de blocajul politic din Italia, insa cresterea metalului pretios nu poate sa fie pus exclusiv pe seama acestui eveniment. "Situatie Italiei o vad in prezent ca pe cea a unei constructii fragile, unde ieri a aparut o crapatura, lumea s-a speriat, iar astazi deja incepem sa uitam ca exista problema chiar si cu riscul ca peste ceva timp sa apara mai multe crapaturi care sa prabuseasca intreaga constructie. Problemele nu trebuie insa bagate sub pres".

Analistul XTB crede ca, daca in Italia nu se va ajunge la formarea unei coalitii, "vom avea un nou caz Grecia".

Votul italienilor, indicator pentru opinia cetateanului european

Votul italienilor impotriva austeritatii poate fi considerat un proxy pentru opinia cetateanului european, ceea ce inseamna ca se pune sub semnul intrebarii "bruma de stabilitate financiara" pe care a incercat sa o construiasca Mario Monti.

"In urma alegerilor s-a dovedit ca exista un clivaj destul de mare intre dorintele populatiei si planurile cu privire la stabilitatea financiara", a spus Andrei Radulescu, analist al Broker Cluj. El este de parere ca Italia ar putea sa apeleze la mecanismul european de stabilitate, ca urmare a tensiunilor din pietele de imprumut, dupa ce economia din "Cizma" a traversat deja un deceniu sumbru, cu numeroase recesiuni si o piata a muncii rigida.