Vosganian s-a intalnit cu o delegatie de oameni de afaceri formata din reprezentanti ai consortiului SNC-Lavalin Nuclear Ontario, Ansaldo Nucleare Italia si Elcomex Romania.

"Reprezentantii celor trei companii si-au aratat interesul, in cadrul discutiilor, de a identifica un model de finantare pentru proiectul constructiei grupurilor 3 si 4 la centrala nuclearo-electrica de la Cernavoda", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Vosganian a spus ca Guvernul sustine proiectul, considerand necesar sa fie atrase investitii pentru diminuarea participatiei statului la reactoarele 3 si 4.

"In plus, Varujan Vosganian s-a pronuntat pentru gasirea unei formule de impartire a riscului intre statul roman si participantii la proiect", se mai arata in comunicat

Citeste si:

Ministrul Economiei a mentionat ca Guvernul are in vedere continuarea programelor in domeniul energiei nucleare, aratand ca opinia publica din Romania este deschisa investitiilor in acest domeniu, spre deosebire de alte tipuri de energie.

Constructia unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda a inceput in 2007, cand s-a infiintat compania mixta de proiect EnergoNuclear din care faceau parte la acea data Nuclearelectrica, detinuta de stat prin Ministerul Economiei, Enel, ArcelorMittal Romania, CEZ, RWE, Iberdrola si GDF Suez.

Constructia ar fi trebuit sa inceapa in 2010. In prezent, Nuclearelectrica detine peste 84% din compania de proiect, restul actiunilor fiind detinute de Arcelor Mittal Romania si Enel.