Daniel Constantin a declarat ca este vorba despre "un ajutor important", care reprezinta o crestere de aproape 50 la suta si care vine intr-o perioada destul de grea pentru crescatorii de ovine, in conditiile cresterii pretului la furaje.

"O veste buna pe care vreau sa o dau in contextul celor intamplate cu laptele este pentru crescatorii de ovine. Vineri vom trimite la Bruxelles o fisa prin care solicitam si este permis prin regulamentul european, printr-o exceptare de la acest regulament, o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine in zonele defavorizate. Din calculele pe care le avem, avem in aceste zone in jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, fata de cei 10 euro care erau agreati prin ajutorul de stat, inca 4,5 euro. Este un ajutor important, o crestere de aproape 50 la suta, care vine intr-o perioada destul de grea", a spus Constantin.

El a adaugat ca ajutorul este permis pentru ca nu numai in Romania, ci si in alte state europene pretul furajelor a crescut destul de mult, iar astfel s-a simtit nevoia unei interventii.

Citeste si:

"Vom acorda acest ajutor incepand cu anul 2013", a afirmat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a adaugat ca in aceasta perioada fermierii au cel mai mult de suferit si le-a transmis ca Ministerul Agriculturii vrea sa identifice solutiile cele mai bune astfel incat sa fie limitate eventualele pierderi care au fost pe partea de crestere a animalelor.