In februarie 2013, comparativ cu ianuarie 2013, preturile productiei industriale din Romania au crescut cu 0,3%. Pe piata interna, cat si pe piata externa, preturile productiei industriale au crescut cu 0,3%, potrivit Institutului National de Statistica, informeaza Mediafax.

Fata de ianuarie, preturile productiei industriale au crescut la grupa produselor energetice (+1,6%). Pentru celelalte mari grupe industriale s-au inregistrat scaderi de preturi; cele mai importante fiind cele ale preturilor din industria bunurilor de capital (-0,3%), urmate de cele din industria bunurilor de folosinta indelungata (-0,2%), industria bunurilor de uz curent (-0,2%) si industria bunurilor intermediare (-0,1%).

In februarie 2013, comparativ cu februarie 2012, preturile productiei industriale au fost mai mari cu 5,4%, cu 1,1 puncte procentuale sub cresterea inregistrata pe piata interna si cu 2,2 puncte procentuale peste evolutia inregistrata pe piata externa.

In ultimele 12 luni, preturile productiei industriale au crescut semnificativ la produsele energetice si la bunurile de uz curent, cu 8,4% si, respectiv, cu 7,9%. Celelalte mari grupe industriale au inregistrat cresteri de pret sub nivelul mediu estimat pe total industrie. Astfel, preturile bunurilor de capital au crescut cu 3,1%, in timp ce bunurile intermediare si cele de folosinta indelungata au fost tranzactionate la un pret mai mare cu 2,8% si respectiv cu 2,4%.