Investitorii de la Sibiu au continuat si ieri sa coteze moneda unica si americana, pentru scadenta lunara, sub cursul mediu, ei mentinandu-si increderea in aprecierea leului. Raportul leu/euro a deschis sedinta la 3,5740, dupa care cotatiile au inceput sa urce, atingand un maxim de 3,5870 lei. Ultimele contracte au fost realizate la 3,58 lei. Dolarul a deschis sedinta la 2,685 lei, dupa care a urmat o crestere la 2,7199 lei. A fost doar un „foc de paie”, dolarul coborand pe final la 2,6860 lei. Paritatea euro/dolar a fluctuat intr-un culoar deosebit de ingust, in ciuda faptului ca pe pietele internationale euro a inregistrat o scadere de circa un cent american. Deschiderea s-a facut la 1,3410, urmatoarele tranzactii realizandu-se intre 1,3390 si 1,3415, la final piata inchizandu-se la 1,3395 dolari.

Faptul ca investitorii asteapta publicarea bilanturilor companiilor cotate la BVB a redus simtitor numarul de contracte pe actiuni si o noua scadere a preturilor. Actiunile SIF 2 cu scadenta martie au coborat de la 1,355 la 1,255, iar pentru iunie de la 1,5 la 1,4050 lei. La randul lor, actiunile SIF 5 au scazut pentru martie de la 1,57 la 1,4750 lei si de la 1,67 la 1,6348 lei pentru iunie. Actiunile SIF 3 au fost cotate pentru finele lunii la 1,5922 lei. O evolutie stabila au avut actiunile SNP si TLV, care au fost cotate pentru martie la 0,4680 - 0,4750 lei, respectiv 1,4635 - 1,48 lei, pentru iunie preturile fiind de 0,495 respectiv 1,29 - 1,35 lei.