"Transparenta este cea mai buna solutie, dar si o birocratie mai putina venita de la regulamentele europene catre cele nationale ar putea fi ceva ce cu totii avem nevoie. Nu pot vorbi despre Germania, dar pot sa presupun ca toti membrii Uniunii Europene au probleme la un anumit moment cu competitivitatea din cauza prea multor reguli si prea multor proceduri, si nu toate aceste proceduri sunt absolut necesare. Noi invatam in Romania sa aplicam toate regulile, dar poate invatam cu totii cum sa facem toate regulile europene mai favorabile pentru dezvoltarea proiectelor", a spus Ponta, aflat la Berlin, intr-o conferinta la care au participat mai multi oameni de afaceri germani, conform Mediafax.

El a aratat ca ritmul lent al procedurilor il determina sa puna permanent presiune asupra ministrilor, iar cand ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, ii transmite ca este foarte optimist ca va finaliza un anumit proiect intr-o perioada de un an si jumatate, el ii cere sa incheie respectivul proiect in doar trei luni, iar cand raspunsul ministrului este ca regulile europene impun anumite proceduri, ii cere sa gaseasca o alta solutie.

"Spun «fii transparent si deschis, dar incearca sa o faci mai repede», deoarece cred ca termenele bazate pe regulamentele europene nu sunt totodeauna cele mai rapide", a adaugat Ponta.

Premierul a aratat ca si structurile administrative romanesti se ascund in spatele acestor regulamente europene si intarzie derularea proiectelor de investitii si a precizat ca este nevoie ca guvernele UE sa lucreze in acest sens si cu reprezentantii investitorilor.