Romania se numara printre tarile cele mai vulnerabile la scaderea investitiilor catre pietele emergente, din cauza dependentei de finantarea externa, potrivit unui raport al Institute of International Finance (IIF), citat de Bloomberg.
Cu sediul la Washington, IIF este cel mai mare grup de lobby al industriei bancare la nivel mondial.

Organizatia si-a redus estimarile privind fluxul de capital strain catre pietele emergente pentru anul viitor la 1.110 miliarde de dolari, cel mai scazut nivel din 2009. Pentru acest an, investitiile straine pe pietele emergente sunt estimate la 1.150 miliarde de dolari, in scadere cu 3% fata de nivelul din 2012, potrivit raportului prezentat miercuri de IIF, scrie Mediafax.

Astfel, Turcia, Romania, Polonia si Maroc sunt statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la incetinirea investitiilor pe pietele emergente, din cauza nivelului ridicat de dependenta de finantarea straina, se arata in raport.

"Aversiunea la risc a crescut la nivel global pe fondul temerilor legate de durata politicii monetare ultra-relaxate din SUA, care propaga unde pe pietele emergente. Cresterea economiilor emergente a pierdut din viteza recent, in timp ce perspectivele de crestere ale economiilor mature au inregistrat o usoara imbunatatire, reducand astfel atractivitatea petelor in dezvoltare", noteaza in raport analistul Felix Huefner de la IIF.

Presedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a declarat saptamana trecuta ca banca centrala americana ar putea incepe, in acest an, sa reduca programul de stimulare monetara a economiei prin preluarea de obligatiuni din piata, si ar putea renunta complet la schema la jumatatea anului viitor.

Anuntul a transmis o unda de soc pe pietele financiare la nivel global, provocand scaderi pe burse in contextul cresterii dobanzilor pe termen scurt din cauza temerilor legate de scaderea lichiditatii.

Statele emergente precum Turcia, Romania, Polonia si Marocul "ies in evidenta din cauza necesitatilor ridicate de finantare externa", noteaza IIF.

"Daca finantarea externa se reduce, aceste state s-ar putea regasi intr-o situatie dificila din punct de vedere al lichiditatii si solvabilitatii", avertizeaza organizatia.

Grupul anticipeaza ca retragerile de capital privat de pe pietele emergente vor creste in acest an cu 7,3%, la 1.000 miliarde de dolari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri