Pentru anul in curs, Fondul a revizuit proiectia privind avansul economiei mondiale de la 3,3%, cat estima in aprilie, la 3,1%, aceeasi rata inregistrata si anul trecut, arata date publicate de institutie pentru actualizarea estimarilor din raportul World Economic Outlook din aprilie, noteaza Mediafax.

Pentru anul urmator, prognoza privind cresterea PIB a fost inrautatita de asemenea cu 0,2 puncte procentuale, de la 4% la 3,8%.

"Cresterea economica este estimata sa ramana redusa, la usor peste 3% anul acesta, acelasi nivel ca anul trecut. Este mai putin decat anticipam in aprilie, in mare parte din cauza cererii apreciabil mai slabe si a incetinirii in mai multe din economiile emergente importante, precum si din cauza recesiunii mai pronuntate din zona euro", se arata in raport.

Fondul a inrautatit estimarea pentru economiile avansate cu 0,1 puncte procentuale pentru anul acest si cu 0,2 puncte pentru anul urmator, la 1,2%, respectiv 2,1%. In cazul celor emergente, revizuirea negativa s-a situat la 0,3 puncte procentuale atat pentru anul in curs cat si pentru 2014. Astfel, in 2013 economiile emergente ar urma sa inregistreze o crestere de 5%, urmata de 5,4% anul urmator.

Estimarile privind Europa Centrala si de Est au fost mentinute la nivelul din aprilie, de 2,2% pentru acest an si de 2,8% pentru urmatorul.

Riscurile s-au amplificat in ultimele luni, se arata in raportul Fondului. Astfel, in timp ce vechile vulnerabilitati s-au mentinut, au aparut unele noi, inclusiv posibilitatea unei incetiniri mai prelungite a economiilor emergente. Acestea se confrunta cu riscuri precum un potential mai redus de crestere, incetinirea creditarii si eventuale conditii mai stricte la acordare de imprumuturi in cazul in care schimbarea politicii Rezerva Federala a SUA conduce la o inversare puternica a fluxurilor de capital.

FMI recomanda economiilor avansate sa mentina un mix de politici macroeconomice care sa sustina cresterea, impreuna cu planuri credibile pentru a ajunge la sustenabilitatea datoriei pe temen mediu si cu reforme pentru consolidarea bancilor si revigorarea creditarii.

Multe dintre economiile emergente si in dezvoltare se confunta cu o dilema intre politici macroeconomice pentru sustinerea activitatii slabe si masuri de limitare a iesirilor de capital. Implementarea de reforme ar putea face mai usoara o alegere intre cele doua, noteaza FMI.

Citeste si:

Pentru Statele Unite, cea mai mare economie din lume, Fondul estimeaza o crestere de 1,7% in acest an, comparativ cu prognoza de 1,9% din aprilie, in timp ce pentru zona euro a inrautatit estimarea privind contractia PIB de la circa 0,4% la 0,6%.
In cazul Germaniei, FMI a injumatatit, la 0,3%, prognoza privind cresterea din acest an, in timp ce pentru Franta se asteapta la o scadere a PIB de 0,2%, comparativ cu declinul de 0,1% anticipat anterior.

Fondul are asteptari mai slabe si pentru Italia, unde anticipeaza acum o contractie de 1,8%, mai mare decat scaderea de 1,5% luata in calcul in aprilie. Estimarea privind scaderea PIB al Spaniei a fost pastrata neschimbata, la 1,6%.

Germania, Franta, Italia si Spania sunt cele mai mari economii ale zonei euro.

Analistii FMI au imbunatatit estimarile de crestere pentru trei dintre marile economii dezvoltate - Marea Britanie, Japonia si Canada.

Cea mai puternica imbunatatire a prognozei privind avansul din acest an a fost consemnata in cazul Japoniei, de la 1,5% la 2%, in timp ce pentru Marea Britanie rata a fost majorata de la 0,6% la 0,9%, iar pentru Canada de la 1,5% la 1,7%.

FMI a inrautatit estimarile pentru evolutia mai multor economii emergente importante in acest an. Astfel, Rusia ar urma sa inregistreze o crestere a PIB de 2,5% in acest an, fata de 3,4% cat se lua in calcul in aprilie, in timp ce in cazul Braziliei revizuirea se situeaza la 0,5 puncte procentuale, de la 3% la 2,5%. In cazul Chinei, Fondul a schimbat prognoza privind avansul PIB de la 8,1% la 7,8%.

Raportul FMI nu include date privind evolutia economiei Romaniei. Anterior, FMI si autoritatile romane au estimat o crestere de 1,6% in acest an si de 2% anul urmator.