Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca, daca privatizarea CFR Marfa ar fi fost in responsabilitatea sa, de mult ar fi luat decizii, el comentand totodata ca "CFR Marfa nu se plimba intre palate, este garat la Palatul Victoria si se pare ca locomotiva nu mai are energie".
"As vrea sa fac precizarea ca in politica si in functiile cele mai inalte in stat cel mai bun lucru este asumarea si nu fuga de raspundere. Mie imi pare rau ca si presa vazand aceasta plimbare, incercare de plimbare a responsabilitatii catre CSAT a ajuns in unele momente la concluzia «CFR-ul, plimbat intre palate». Nu, eu nu pot sa-l cazez la Cotroceni, CFR Marfa ... nu am un depou. Ele apartin Guvernului si nu exista in atributiunile CSAT aprobarea de privatizari. Va asigur ca, daca ar fi fost in responsabilitatea mea, de mult luam decizii", a spus Basescu, in conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

Basescu a mai spus ca, daca ar fi prim-ministru ar accelera la maximum procedurilor.

"Daca as fi prim-ministru as accelera procedurile, la maxim. Pentru ca ori am sansa sa incasez cei 202 milioane de euro si in acelasi timp am sansa sa negociez in contract respectarea conditiilor de modernizare a companiei, care sunt in strategia pe care Guvernul si-a asumat-o si as impune un grafic de modernizare de de achizitie de locomotive noi, de vagoane noi, de vagoane moderne. (...) Ori, daca cel care castigat, GFR, castigatorul licitatiei nu vine cu banii si nu accepta conditiile din strategia de privatizare, Guvernul poate sa reia linistit procedura de privatizare asa cum ea este si inscrisa in proiectul de acord cu Fondul", a mentionat el.

"CFR Marfa nu se plimba intre palate, CFR Marfa e parcat, e garat la Palatul Victoria si se pare ca locomotiva nu mai are energie, dupa ce a laudat sosirea CFR Marfa in Palatul Victoria. A laudat privatizarea, a laudat fostul ministru, ce e drept cam penal el, dar l-a laudat", a mai spus Basescu.

Basescu, deranjat de plecarea premierului in vacanta

"Da. M-a deranjat si faptul ca s-au trimis hartiile dupa ce premierul a plecat, deci nu mai aveam cu sa discut problema cu el si m-a deranjat si faptul ca erau constienti ca e vorba de o hotarare de privatizare care nu are nicio treaba cu CSAT si totusi au trimis actele. Acte care, aduceti-va aminte, inca din data de 26 primierul a declarat ca le-a trimis la CSAT. In realitate le-a trimis pe 1 august", a spus presedintele.

El a fost intrebat daca a incercat sa-l contacteze telefonic pe Victor Ponta, in legatura cu publicarea HG privind CFR Marfa in Monitorul Oficial. "Asta am cerut vineri in CSAT, publicarea urgenta in Monitorul Oficial", a mentionat el.
"Acum nu-mi puteti cere sa il caut pe premier ca are o problema de legalitate. Poate bona, dar si bona e tot la Miami, asa ca...", a mai spus Basescu.

El a exclus posibilitatea convocarii unei noi sedinte a CSAT pe tema CFR Marfa. "A fost o solicitare, am tratat-o. Nu putem sa lasam statul dupa cum pleaca premierul impreuna cu bona in vacanta la Miami. Mergea si el la Neptun si ne vedeam repede, dar...", a completat seful statului.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri